Două turiste au murit în urma unor furtuni puternice, în Elveţia şi Franţa

O turistă s-a înecat în Lacul Geneva din Elveţia, după ce ambarcaţiunea în care se afla s-a scufundat din cauza unei furtuni, iar o altă persoană a murit în Franţa, după ce vânturile puternice au doborât un copac peste un camping, au anunţat autorităţile, potrivit Associated Press.

310 afișări
Imaginea articolului Două turiste au murit în urma unor furtuni puternice, în Elveţia şi Franţa

Două turiste au murit în urma unor furtuni puternice, în Elveţia şi Franţa

Site-ul de ştiri elveţian 20 Minuten a informat că furtuna din ziua precedentă a adus ploi abundente, grindină şi vânturi de până la 120 km / h.

Poliţia a anunţat că ambarcaţiunea pe care se afla un cuplu de turişti s-a scufundat în Lacul Geneva în jurul orei 17:00. Presa locală a transmis că bărbatul a înotat spre o altă barcă şi a tras două rachete de semnalizzare, însă, salvatorii, nu au reuşit să o găsească pe femeie.

Corpul ei a fost recuperat mai târziu de scafandri.

Aproximativ 50 de kilometri spre sud, în Franţa, o femeie germană în vârstă de 51 de ani a murit din cauza unui copac care a căzut peste camperul ei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici