Elevii din Marea Britanie poartă veste de protecţie împotriva înjunghierii (Galerie Video)

Elevii din Marea Britanie poartă sub haine veste de protecţie împotriva înjunghierii, ca urmare a numeroaselor cazuri de violenţe cu arme albe în şcolile britanice, informează Sky News.

68 afișări
Imaginea articolului Elevii din Marea Britanie poartă veste de protecţie împotriva înjunghierii (Galerie Video)

Elevii din Marea Britanie poartă veste de protecţie împotriva înjunghierii (Imagine: Sky News)

Potrivit autorităţilor, membrii grupărilor infracţionale introduc în şcoli pistoale cu aer comprimat, bastoane şi cuţite, iar elevii de şcoală primară sunt agresaţi de alţi colegi mai mari, care vor să devină membri ai reţelelor.

Poliţia Metropolitană a dezvăluit, de asemenea, că numărul deceselor prin răni de cuţit a crescut în 2008 la 83 de cazuri, faţă de 74 în anul precedent. Pe de altă parte, numărul crimelor prin împuşcare a scăzut de la 30 la 17.

"Unele şcoli au fost afectate de impactul culturii de bandă şi există cazuri de foşti elevi ucişi ca urmare a implicării lor în activităţi ale unor grupări infracţionale. O şcoală gimnazială dintr-o zonă puternic influenţată de existenţa acestor grupări poate avea aproximativ 20 de elevi serios implicaţi în activităţile reţelei, 40 de elevi mediu implicaţi şi în jur de o sută de elevi implicaţi mai puţin", arată un studiu privind violenţele în şcoli.

Studiul, care a analizat situaţia din patru şcoli londoneze, mai arată că unii elevi nu promovează anumite examene pentru a părea "cool" faţă de colegii lor.

Autorii raportului recomandă ca elevii să fie duşi în vizite la diferite penitenciare, pentru a vedea efectele lipsirii de libertate.

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici