Elveţia amână alocarea de fonduri pentru Bulgaria şi România - presă

Guvernul elveţian a amânat alocarea a 257 de milioane de franci elveţieni (167 milioane de euro) ca ajutoare pentru Bulgaria şi România, relatează joi ziarul elveţian Basler Zeitung, citate de site-ul Novinite.com.

23 afișări
Imaginea articolului Elveţia amână alocarea de fonduri pentru Bulgaria şi România - presă

Elveţia amână alocarea de fonduri pentru Bulgaria şi România - presă (Imagine: Mediafax Foto)

Într-un articol intitulat "Berna nu se grăbeşte să dea bani Bulgariei şi României", publicaţia explică modul în care problemele bulgare de corupţie au determinat Guvernul elveţian să regândească sau cel puţin să amâne alocarea de ajutor străin celor două state.

 

Ziarul citează un parlamentar elveţian care a declarat că Elveţia ar trebui să urmeze exemplul Uniunii Europene în privinţa celor două ţări şi ori de câte ori Comisia îngheaţă sau retrage fonduri, Elveţia ar trebui să facă la fel.

Articolul aminteşte că în noiembrie Comisia Europeană a decis să retragă Bulgariei fonduri PHARE în valoare de 520 de milioane de euro, din cauza unor suspiciuni de corupţie şi a slabei capacităţi administrative.

Cooperarea bulgaro-elveţiană, mai subliniază Basler Zeitung, este în prezent într-o fază de tranziţie, pentru că deşi proiectele din perioada de preaderarea a Bulgariei au fost deja îndeplinite, nu au fost luate alte decizii privind contribuţia suplimentară a Elveţiei.

Cu toate că Guvernul elveţian a votat în iunie 2008 alocarea a 76 de milioane de franci elveţieni (49 de milioane de euro) Bulgariei şi 181 de milioane (117 de milioane de euro) României, proiectul nu a fost încă aprobat de Parlament.

Potrivit publicaţiei Basler Zeitung, primele noi proiecte în Bulgaria şi România cu ajutor elveţian ar putea fi lansate cel mai devreme în 2010, deoarece în 2009 Guvernul ar urma să ia o decizie asupra fondurilor pentru cele două state şi să creeze reglementări şi sancţiuni privind potenţialele abuzuri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici