Emmanuel Macron justifică măsurile restrictive şi anunţă decizii sociale şi economice: „Am luat decizii pentru a ne proteja ca naţiune”

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a justificat, marţi seară, măsurile restrictive necesare combaterii pandemiei şi a anunţat o serie de hotărâri cu impact social, economic şi în sistemul energetic.

3267 afișări
Imaginea articolului Emmanuel Macron justifică măsurile restrictive şi anunţă decizii sociale şi economice: „Am luat decizii pentru a ne proteja ca naţiune”

Emmanuel Macron justifică măsurile restrictive şi anunţă decizii sociale şi economice: „Am luat decizii pentru a ne proteja ca naţiune”

"De peste doi ani, ne confruntăm cu o situaţie excepţională. Am luat decizii pentru a ne proteja ca naţiune. Graţie vaccinurilor şi permisului sanitar, am reuşit să avem control asupra epidemiei. Dar epidemia nu s-a încheiat încă. Va trebui să trăim cu noile variante ale coronavirusului până când va fi imunizată întreaga populaţie mondială", a declarat Emmanuel Macron, potrivit cotidianului Le Monde.

Preşedintele Franţei a anunţat că, începând din 15 decembrie, din cauza evoluţiei epidemiei, persoanele de peste 65 de ani vor putea prelungi valabilitatea certificatelor COVID-19 doar dacă fac a treia doză de vaccin. "Vor fi intensificate controalele privind utilizarea certificatelor COVID-19", a precizat Emmanuel Macron, afirmând că începând din 2022 vor apărea şi "primele tratamente eficiente împotriva formelor grave de îmbolnăvire".

Preşedintele Franţei a declarat că reforma pensiilor nu va fi lansată în următoarele luni. "Nu se întrunesc condiţiile pentru reforma pensiilor. De anul viitor, vor fi necesare decizii clare, care vor face obiectul unei dezbateri democratice", a subliniat Macron, anunţând şi că vor fi prelungite până în iunie 2022 garanţiile acordate creditelor destinate companiilor.

În plus, Emmanuel Macron a decis suspendarea acordării indemnizaţiilor de şomaj persoanelor care nu îşi caută activ un loc de muncă.

Preşedintele Franţei a anunţat că va elabora un plan care prevede "relansarea construcţiei de reactoare nucleare" şi "continuarea dezvoltării energiilor regenerabile".

"Vom face toate eforturile pentru asigurarea independenţei energetice. Suntem expuşi cu toţii efectelor actualei situaţii, costuri mari pentru combustibili. Sunt necesare măsuri urgente: plafonarea preţului la gaz, indemnizaţia pentru inflaţie în valoare de 100 de euro. Dar, dacă vrem energie la preţuri rezonabile, trebuie să economisim energia şi să facem investiţii în producerea de energie din alte resurse decât cele fosile", a insistat preşedintele Franţei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici