Emmanuel Macron susţine ideea unei Uniuni Europene cu mai multe viteze

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a ţinut marţi un discurs în care a susţinut ideea unei Europe cu mai multe viteze, argumentând că un nucleu de state ar trebui să conducă procesul de aprofundare al integrării europene, informează France 24.

715 afișări
Imaginea articolului Emmanuel Macron susţine ideea unei Uniuni Europene cu mai multe viteze

Emmanuel Macron susţine ideea unei Uniuni Europene cu mai multe viteze

Încă din timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din Franţa, Macron a fost adeptul reformării Uniunii Europene.

”Trebuie să ne imaginăm o Uniune Europeană în mai multe formate. Trebuie să mergem înainte cu cei care vor să avanseze şi să nu fim ţinuţi pe loc de statele care îşi doresc un progres mai lent”, a afirmat preşedintele francez în faţa a peste 200 de ambasadori.

Macron a reiterat afirmaţiile pe care le-a susţinut în timpul campaniei prezidenţiale, susţinând că Europa trebuie să iasă din logica ”ori avansăm cu toţii, ori nici unul”.

”Mereu am progresat cu un grup (n.r. de state) în avangardă care au fost urmate de restul”, a continuat Macron.

Planul lui Emmanuel Macron include crearea unui buget al statelor din zona euro, care să fie gestionat de un ministru de finanţe.

Şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, susţine această iniţiativă.

"Mi-aş putea imagina un post comun pentru Economie şi Finanţe", a subliniat Angela Merkel, explicând că în acest fel ar fi coordonate mai eficient politicile bugetare şi economice.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici