Erupţia vulcanului Grimsvoetn s-a încheiat

Erupţia vulcanului islandez Grimsvoetn s-a încheiat miercuri, după mai puţin de patru zile de activitate, potrivit geologilor islandezi, îndepărtând spectrul unei lungi perioade de haos aerian, ca cea provocată, în urmă cu un an, de cenuşa provenind de la vulcanul Eyjafjoell.

204 afișări
Imaginea articolului Erupţia vulcanului Grimsvoetn s-a încheiat

Erupţia vulcanului Grimsvoetn s-a încheiat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu a mai existat activitate începând de la ora 2.00 GMT (5.00, ora României), în această dimineaţă (miercuri). Practic, coloana (de cenuşă) a dispărut", a declarat un geolog de la Oficiul Meteorologic al Islandei, Sigthrudur Armannsdottir.

După ce a atins până la 20 de kilometri altitudine, în orele imediat următoare erupţiei, sâmbătă seara, norul de cenuşă provenind de la erupţia vulcanului Grimsvoetn s-a redus rapid, până la mai puţin de 2.000 de metri, marţi seara, după care a devenit neregulată, în noaptea de marţi spre miercuri.

Încă de marţi seara, autorităţile islandeze au anunţat că erupţia urmează să se oprească, până la sfârşitul acestei săptămâni.

Un avion urma să survoleze Grimsvoetn, pentru a stabili situaţia mai precis şi, mai ales, pentru a analiza compoziţia coloanei, au anunţat serviciile de urgenţă.

"Nu vrem să-l declarăm mort, înaintă să moară cu adevărat", a subliniat Urdar Gunnarsdottir, o purtătoare de cuvânt a Securităţii Civile.

Dar, erupţia vulcanului Grimsvoetn, foarte violentă, la început, pare a fi pe sfârşite. Mişcările seismice în jurul vulcanului au încetat marţi, iar activitatea, care se diminua progresiv, a atins un nivel "minimal", a precizat Gunnarsdottir.

Vulcanul Grimsvoetn, situat sub gheţarul Vatnajoekull, în sud-estul Islandei, este cel mai activ vulcan de pe insulă, dar erupţiile sale sunt, cel mai adesea, de scurtă durată, cu excepţia uneia din 1873, care a durat şapte luni.

Unii experţi apreciază puţin probabilă o nouă intensificare a activităţii vulcanice, care nu ar corespunde comportamentului din trecut al vulcanului.

Deşi nu a provocat anularea a 100.000 de zboruri şi nu a afectat aproximativ opt milioane de pasageri, ca vulcanul Eyjafjoell, în 2010, aceasta fiind cea mai importantă perturbare aeriană pe timp de pace, vulcanul Grimsvoetn s-a dovedit superior vecinului său, în termeni geologici.

Atingând 20 de kilometri altitudine, coloana a urcat de două ori mai mult decât altitudinea maximă atinsă de erupţia din 2010. De asemenea, în primele 24 de ore, vulcanul Grimsvoetn a aruncat în atmosferă mai multă cenuşă decât vulcanul Eyjafjoell în 40 de zile, potrivit calculelor unor experţi, citaţi de presa islandeză.

În plus, problemele provocate traficului aerian de norul de cenuşă emis de vulcanul Grimsvoetn continuau şi miercuri. După ce a antrenat, anularea a 500 de zboruri, marţi, în principal în nordul Marii Britanii, norul de cenuşă a blocat la sol 700 de zboruri, miercuri, dinspre şi înspre Germania.

Restul Europei nu este afactat, potrivit organismului european Eurocontrol, iar situaţia urma să se normalizeze miercuri, spre sfârşitul zilei, îndepărtând temerile provocării unui haos de proporţii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici