Florida, invadată de şerpi uriaşi

Mai multe specii de şerpi uriaşi, cum este temutul boa constrictor sau pitonul african, au invadat Florida şi s-au adaptat chiar la mediul urban din Miami, obligând autorităţile să tragă un semnal de alarmă.

970 afișări
Imaginea articolului Florida, invadată de şerpi uriaşi

Florida, invadată de şerpi uriaşi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aceste specii, care nu sunt originare din Statele Unite, pun cu atât mai multe dificultăţi, cu cât ele se reproduc rapid în imensele zone mlăştinoase din parcul naţional Everglades, care ocupă o mare parte din sudul Floridei.

Culorile lor le permit să se camufleze fără probleme în peisaj, potrivit unui studiu recent al Institutului Naţional de Geofizică din Statele Unite (USGS).

Nici un mecanism nu pare eficient pentru a scăpa de aceşti şerpi care îşi ucid victimele prin constricţie, adică prin sufocare, şi reprezintă un risc crescut pentru speciile locale şi ecosistemele regiunilor calde din sudul Floridei.

"Aceşti şerpi ating rapid talia adultă, au mulţi pui, sunt capabili să se deplaseze pe distanţe enorme, iar regimul lor alimentar este foarte vast, ceea ce le permite hrănirea cu orice fel de animal", subliniază Gordon Rodda, specialist la USGS, unul dintre autorii studiului.

În plus, aceşti şerpi se adaptează la orice fel de medii. Şerpii boa constrictor şi pitonii africani trăiesc şi în zona metropolitană a oraşului Miami, afirmă acest cercetător.

Potrivit Comisiei de protecţie a faunei din Florida (FWC, Florida Fish and Wildlife Conservation Commission), mulţi şerpi uriaşi aparţin unor proprietari privaţi care i-au eliberat.

Experţii apreciază de asemenea că este posibil ca problema să fi fost cauzată de trecerea uraganului Andrew în 1992 şi apoi a uraganului Katrina în 2005, deoarece pagubele produse au permis multor şerpi să scape din menajerii.

În anumite locuri din Florida, se poate întâlni pitonul reticulat, unul dintre şerpii cei mai lungi din lume, care poate depăşi şase metri, sau anaconda verde, care poate ajunge şi la o greutate de peste 90 de kilograme, precizează USGS.

Pericolul pe care aceşti şerpi îl reprezintă pentru om este asemănător celui reprezentat de aligatori, care abundă în Florida, iar atacurile sunt posibile, dar rare, subliniază studiul.

În iulie, o fetiţă de doi ani a murit strangulată de un piton birman de 3,6 metri lungime, într-o casă din centrul statului american. Acest piton beneficiază în Florida de pe urma unui climat cald şi a unor vaste zone propice adaptării şi reproducerii sale. Rezultatul este că numărul lor a ajuns la zeci de mii, subliniază experţii.

Studiul USGS "nu ne surprinde. Cunoaştem problema pe care o constituie aceşti şerpi", a reacţionat Pat Behnke, purtător de cuvânt al FWC, care consideră totuşi că "oamenii nu au de ce să se îngrijoreze".

Ceea ce este mai îngrijorător este faptul că "studiul arată că aceşti şerpi ameninţă să destabilizeze unele dintre ecosistemele noastre şi parcurile noastre cele mai preţioase, înainte de toate pentru că ei sunt predatorii speciilor locale slabe", subliniază Robert Reed, coautor al studiului, specialist în herpetologie la USGS.

Analiza stomacului şerpilor gigantici care au putut fi capturaţi arată care sunt prăzile lor preferate: lilieci, veveriţe, şopârle, iguane şi chiar aligatori, până în prezent animalele de pradă cele mai temute din zonele mlăştinoase.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici