Focarele de COVID-19 colorează harta Uniunii Europene într-o nouă nuanţă. Restricţiile de călătorie vor fi stabilite în funcţie de zonele roşu-închis

  • Focarele de COVID-19 din Europa (peste 500 de infecţii la 100.000 de locuitori în 14 zile) vor fi numite „zone roşu-închis”.
  • Ambasadorii UE au fost de acord cu măsura propusă de Comisia Europeană, pentru a descuraja călătoriile neesenţiale.
  • Germania şi alte ţări europene intenţionează să ia măsuri suplimentare pentru a reduce răspândirea coronavirusului.
3908 afișări
Imaginea articolului Focarele de COVID-19 colorează harta Uniunii Europene într-o nouă nuanţă. Restricţiile de călătorie vor fi stabilite în funcţie de zonele roşu-închis

FOTO: Profimedia

Când vine vorba de călătorii, anul 2021 nu este mai blând decât cel care tocmai s-a încheiat. Autorităţile europene vin cu o nouă denumire pentru zonele intens afectate de COVID-19, pentru a descuraja circulaţia oamenilor în lipsa unor motive întemeiate. Astfel, pe lângă sistemul tip semafor, vom auzi şi de „zone roşu-închis”, scrie Reuters.

Pe măsură ce numărul infecţiilor cu SARS-CoV-2 creşte, mare parte din state au devenit roşii, motiv pentru care a fost necesară o modificare „cromatică” a hărţii Uniunii Europene. Noile zone vor fi delimitate pe baza riscului major de răspândire a coronavirusului, fiind de ajutor şi în stabilirea restricţiilor de circulaţie şi carantină.
 
Ambasadorii UE au fost de acord cu măsura propusă de Comisia Europeană, în cadrul unei reuniuni care a avut loc la Bruxelles. Noua culoare va marca regiunile cu peste 500 de infecţii cu SARS-CoV-2 la 100.000 de locuitori pe parcursul a două săptămâni.
 
De asemenea, Germania şi alte ţări europene intenţionează să ia măsuri suplimentare pentru a reduce răspândirea virusului, transmite un diplomat UE.
 
Ministrul de Interne Horst Seehofer a declarat joi că Germania pregăteşte interdicţii la intrarea în ţară pentru călătorii din Marea Britanie, Portugalia, Brazilia şi Africa de Sud, în contextul variantelor mai contagioase ale coronavirusului depistate în statele respective.
 
Belgia a interzis locuitorilor să plece în străinătate până în martie pentru a combate răspândirea noilor variante de SARS-CoV-2. Cu toate acestea, Comisia executivă a Uniunii Europene insistă asupra faptului că lucrătorii şi bunurile esenţiale trebuie să poată trece fără probleme frontierele, în conformitate cu normele de liberă circulaţie.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici