Focuri de armă, în timpul unor manifestaţii din sudul Kîrgîzstanului

Focuri de armă automată au fost auzite, joi, la Oş, în sudul Kîrgîzstanului, unde protestează susţinătorii Guvernului provizoriu şi cei ai preşedintelui înlăturat de la putere, Kurmanbek Bakiev.

16 afișări
Imaginea articolului Focuri de armă, în timpul unor manifestaţii din sudul Kîrgîzstanului

Focuri de armă, în timpul unor manifestaţii din sudul Kîrgîzstanului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aceste focuri de armă, care au creat panică, au fost auzite în timp ce Bakiev se pregătea să se adreseze celor aproximativ 2.000 de susţinători ai săi, reuniţi la circa 500 de metri depărtare de o altă reuniune a miilor de adepţi ai Guvernului interimar.

Potrivit agenţiei ruse Interfax, gărzile de corp ale lui Bakiev, înarmate cu puşti automate, sunt cele care au tras în aer.

Preşedintele a strigat mulţimii "Nu fugiţi, nu fugiţi", dar manifestanţii au cedat panicii şi au părăsit zona fugind şi strigând.

Bakiev s-a refugiat apoi în clădirea unui teatru. Potrivit martorilor, acesta s-a urcat într-o maşină de teren neagră şi a plecat, în compania gărzilor de corp aflate în alte maşini.

Kurmanbek Bakiev a fost constrâns să fugă, la 7 aprilie, în sudul ţării, după ce forţele de ordine au deschis focul asupra miilor de manifestanţi ai opoziţiei la Bişkek, care încercau să ocupe sediul Guvernului şi Preşedinţiei.

Aceste violenţe s-au soldat cu 84 de morţi potrivit unui nou bilanţ oficial, anunţat miercuri.

Relaţiile dintre sudul ţării, fieful lui Bakiev, şi nordul Kîrgîzstanului, unde au avut loc revoltele de săptămâna trecută sunt în mod obişnuit tensionate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici