Forţele sudaneze încercuiesc regiunea unde se află persoanele răpite în Egipt

Forţele sudaneze încercuiesc regiunea din nordul Sudanului unde se află cei 19 ostatici, dintre care 11 turişti europeni, capturaţi de răpitori în Egipt, a anunţat marţi pentru agenţia oficială Suna un oficial sudanez de rang înalt.

15 afișări
Imaginea articolului Forţele sudaneze încercuiesc regiunea unde se află persoanele răpite în Egipt

Forţele sudaneze încercuiesc regiunea unde se află persoanele răpite în Egipt (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Directorul pentru protocol din cadrul Ministerului sudanez de Externe, Ali Yussuf, a declarat că forţele sudaneze au fost mobilizate în această regiune situată la 25 de kilometri de frontiera cu Egiptul.

El a adăugat că o echipă egipteană negociază în paralel eliberarea ostaticilor.

Yussuf a subliniat că deocamdată nu există intenţia lansării unei operaţiuni în această regiune.

El a precizat că răpitorii, care i-au luat ostatici vineri pe membrii acestui grup, sunt de naţionalitate egipteană, pe baza unor informaţii disponibile.

Ministrul egiptean al Turismului, Zoheir Garrana, declarase anterior că Egiptul nu cunoaşte naţionalitatea răpitorilor, pe care i-a numit "bandiţi".

Yussuf a precizat că Sudanul, care îşi coordonează eforturile cu Egiptul, condamnă luările de ostatici, considerându-le un act de terorism.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici