Fostul lider militar al ETA, "Txeroki", condamnat la 377 de ani de închisoare

Fostul lider militar al organizaţiei separatiste basce ETA, Garikoitz Aspiazu Rubina, cunoscut şi sub numele de "Txeroki", a fost condamnat vineri la 377 de ani de închisoare, pentru 21 de tentative de asasinat şi acte teroriste, a anunţat justiţia spaniolă.

282 afișări
Imaginea articolului Fostul lider militar al ETA, "Txeroki", condamnat la 377 de ani de închisoare

Fostul lider militar al ETA, "Txeroki", condamnat la 377 de ani de închisoare (Imagine: Shutterstock)

Garikoitz Aspiazu Rubina, alias "Txeroki", a fost transferat temporar, în mai, din Franţa către Spania, la solicitarea justiţiei spaniole.

Audienţa Naţională, un tribunal din Madrid, "l-a condamnat pe Garikoitz Aspiazu Rubina, «Txeroki», ca autor al unui număr de 20 de tentative de asasinate teroriste şi unei infracţiuni de acte de terorism", potrivit hotărârii, transmisă presei.

Tribunalul citează cazul de tentativă de asasinat, în februarie 2002, împotriva primarului din Portugalete (nordul Spaniei), Ester Cabezudo.

Potrivit acestui text, tribunalul "consideră ca dovedit faptul că, în primele luni ale lui 2002, Garikoitz Aspiazu Rubina s-a înscris în comandoul Olaia, din cadrul ETA, alături de Idoia Mendizábal şi Asier Arzalluz".

"Membrii comandoului Olaia au hotărât să amplaseze o bombă, la trecerea primarului din Portugalete", continuă tribunalul, precizând că operaţiunea "nu şi-a atins obiectivul".

ETA, considerată organizaţie teroristă de către Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite, este acuzată de uciderea a 829 de persoane, în peste 40 de ani de atentate, comise în numele independenţei basce.

Gruparea armată s-a angajat, în mod oficial, din ianuarie 2011, la o încetare unilaterală a focului, considerată insuficientă de Madrid, care cere abandonarea definitivă şi fără condiţii a violenţei. ETA a comis ultimul atentat în august 2009.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici