Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, a plătit o datorie fiscală de peste 4 milioane de euro. În prezent, el se află în exil

  • Fostul rege al Spaniei Juan Carlos, care a părăsit ţara în august în mijlocul unor scandaluri, a plătit o factură pentru impozite în valoare de peste 4 milioane de euro.
  • În decembrie, fostul suveran a mai plătit peste 678.000 de euro.
  • Juan Carlos se află în exil în Emiratele Arabe Unite.
333 afișări
Imaginea articolului Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, a plătit o datorie fiscală de peste 4 milioane de euro. În prezent, el se află în exil
Fostul rege al Spaniei Juan Carlos, care a părăsit ţara în august în mijlocul unor scandaluri, a plătit o factură pentru impozite în valoare de peste 4 milioane de euro (4,9 milioane de dolari), a declarat vineri avocatul său, notează Reuters.
 
A fost a doua astfel de plată efectuată de fostul monarh în ultimele luni
 
Restanţele fiscale în valoare de 4,4 milioane de euro, inclusiv dobânzi şi penalităţi, proveneau din valoarea zborurilor de care regele beneficiase până în 2018 din partea unei companii de zbor private, dar pe care nu le declarase, a precizat avocatul Javier Sanchez-Junco într-un comunicat.
 
În decembrie, fostul suveran care a condus ţara din 1975 până în 2014, dar care se află în exil din august în Emiratele Arabe Unite, a mai plătit peste 678.000 de euro. Această datorie a urmat unei declaraţii fiscale asupra veniturilor nedeclarate anterior.
 
O investigaţie anticorupţie a scos la iveală în noiembrie faptul că fostl monarh a folosit carduri de credit pe numele unui antreprenor mexican şi a unui ofiţer al forţelor aeriene spaniole. Potrivit unor surse judiciare, această investigaţie îşi propune să stabilească dacă s-a folosit de aceste persoane pentru a spăla bani după 2014, data abdicării sale şi, prin urmare, sfârşitul imunităţii sale ca şef de stat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici