Francois Hollande a câştigat scrutinul prezidenţial din Franţa, cu 51,62 la sută din voturi, potrivit rezultatelor finale

Preşedintele ales al Franţei, Francois Hollande, a obţinut 51,62 la sută din voturile exprimate, faţă de 48,38 de procente cât a obţinut Nicolas Sarkozy, potrivit rezultatelor finale anunţate luni de Ministerul de Interne.

4812 afișări
Imaginea articolului Francois Hollande a câştigat scrutinul prezidenţial din Franţa, cu 51,62 la sută din voturi, potrivit rezultatelor finale

Francois Hollande (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Socialistul Francois Hollande a primit peste 18 milioane de voturi, în timp ce predecesorul său conservator, Nicolas Sarkozy, a obţinut 16,9 milioane de sufragii, iar 2,1 milioane de alegători au dat un vot alb sau nul, potrivit numărătorii care se bazează pe 46 de milioane de alegători înscrişi şi 37 de milioane de votanţi.

Nicolas Sarkozy şi-a recunoscut rapid înfrângerea. "Franţa are un nou preşedinte al Republicii, poporul francez a ales (...). Francois Hollande este noul preşedinte al Franţei şi trebuie respectat", a declarat el.

Sarkozy a mai indicat că se va retrage din viaţa politică, dar nu a precizat dacă această retragere va fi permanentă sau doar temporară. El a afirmat doar că va "redeveni un francez printre francezi".

Francois Hollande, care a apreciat că victoria sa reprezintă dorinţa de a pune capăt austerităţii în Europa, a anunţat că prima sa vizită în străinătate îi va fi rezervată cancelarului german Angela Merkel.

De altfel, echipa sa a precizat că acesta a discutat cu Merkel la telefon încă de duminică seara, la fel ca şi cu alţi lideri mondiali, precum premierul britanic David Cameron sau preşedintele american Barack Obama.

Pe de altă parte, tabăra lui Hollande a făcut apel duminică la francezi să "confirme, să amplifice" victoria socialiştilor la scrutinul legislativ din 10 şi 17 iunie, în timp ce dreapta a avertizat împotriva unei concentrări excesive a puterii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici