Francois Hollande: Regimul Bashar al-Assad este responsabil de reluarea ostilităţilor în Siria

Regimul Bashar al-Assad este responsabil de reluarea ostilităţilor în Siria după armistiţiul stabilit de SUA şi Rusia, a acuzat preşedintele Franţei, Francois Hollande, în discursul rostit la Adunarea Generală ONU.

787 afișări
Imaginea articolului Francois Hollande: Regimul Bashar al-Assad este responsabil de reluarea ostilităţilor în Siria

Francois Hollande: Regimul Bashar al-Assad este responsabil de reluarea ostilităţilor în Siria

"Le spun susţinătorilor străini ai Administraţiei din Siria că trebuie să oblige regimul să aplice armistiţiul, altfel vor purta responsabilitatea pentru divizarea ţării şi pentru haos", a declarat Francois Hollande.

Rusia şi Iranul sunt principalii susţinători ai Administraţiei Bashar al-Assad.

"Tragedia din Siria va fi percepută în istorie ca fiind o ruşine pentru comunitatea internaţională dacă nu îi punem capăt rapid", a adăugat Hollande, potrivit site-ului agenţiei Reuters.

Liderul de la Paris a descris Alep ca fiind un "oraş martir". "Mii de copii au murit în bombardamente, oamenii mor de foame, convoaiele umanitare sunt atacate, sunt folosite arme chimice", a subliniat Hollande, avertizând că aceste lucruri nu pot să rămână nepedepsite. "Pot spune un singur lucru: este destul", a încheiat Hollande.

Rusia şi Siria au acuzat grupurile insurgente susţinute de Occident de încălcarea armistiţiului.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici