Fundația Umanitară pentru Gaza (GHF), organizația susținută de Statele Unite pentru livrarea ajutorului umanitar în enclava palestiniană, a fost nevoită să își închidă punctele de distribuție din sudul Gazei, din cauza deteriorării accentuate a situației de securitate. În ultima săptămână, zeci de civili palestinieni au fost uciși în timpul încercărilor de a ajunge la punctele de distribuție pentru ajutoarele alimentare esențiale.
Potrivit unui purtător de cuvânt al fundației, „operațiunile umanitare au fost suspendate temporar pentru a permite discuții cu autoritățile israeliene privind extinderea măsurilor de siguranță în jurul punctelor de livrare.” Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a anunțat marți că drumurile către punctele GHF sunt de acum interzise și considerate „zone de luptă”.
Fundația, înregistrată în Elveția și lansată cu sprijinul logistic și politic al SUA, spune că „rămâne profund angajată în livrarea de ajutor vital pentru civilii din Gaza”, scrie Le Monde.
Aproximativ 26 de persoane și-au pierdut viața, marți, potrivit autorităților de sănătate locale, în timp ce încercau să se apropie de centrul pentru distribuirea alimentelor din zona Tal Al-Sultan, la vest de orașul Rafah. Armata israeliană a declarat ulterior că zona fusese desemnată „zonă de luptă” și că indivizi „percepuți ca amenințări” au fost ținte ale tirurilor de avertisment.
„Mergeam ținându-ne de mână, eu, mama și fratele mai mic, într-o zonă pe care o credeam sigură, apoi au început să tragă”, a relatat Mirvat Zeidane, o tânără în vârstă de 20 de ani, pentru sursa citată. Mama sa a fost împușcată mortal: „ Am strigat după ajutor, dar toți cei din jur stăteau întinși la pământ, cu mâinile pe cap. Mama mea încerca pentru a șasea oară să aducă acasă alimente și se întorsese de fiecare dată cu mâinile goale.” Tânăra are acasă încă șase frați.
Deși a negat inițial că ar fi fost uciși palestinieni pe drumurile care duc spre centrele sale, într-un comunicat transmis agenției Associated Press, fundația GHF a declarat că este „îndurerată de pierderea de vieți omenești” și că regretă „orice situație în care civili sunt răniți în afara coridoarelor de siguranță desemnate.”
Organizația Națiunilor Unite a cerut deschiderea unei anchete independente privind evenimentele recente și a făcut din nou apelul pentru un armistițiu umanitar imediat și susținut. „Ajutorul este folosit pentru scopuri politice și militare. Este cea mai gravă situație umanitară pe care am văzut-o în întreaga mea carieră”, a avertizat Alexandra Saieh, directoare de politici umanitare la ONG-ul Save the Children.
Punctele de distribuție sunt amplasate exclusiv în sudul și centrul enclavei, ceea ce favorizează deplasarea forțată a locuitorilor. Strategia face parte din operațiunea „Carele lui Gideon”, inițiată de armata israeliană la mijlocul lunii mai, având ca obiectiv evacuarea nordului Gazei, potrivit analiștilor Le Monde, care au menționat că noul director al fundației, Johnnie Moore, fost consilier al lui Donald Trump, a susținut, printre altele, inițiativa fostului președinte american de a reloca palestinienii din Gaza către alte țări pentru a permite în Fâșia Gaza dezvoltarea proiectului imobiliar „Riviera Orientului Mijlociu”, sub controlul exclusiv al Statelor Unite.
GHF a fost înființată cu scopul de a accelera și eficientiza distribuția ajutoarelor, în paralel cu sistemele gestionate de ONU și UNRWA. Cu toate acestea, numeroase ONG-uri, inclusiv World Central Kitchen și Medici Fără Frontiere, și-au exprimat rezervele față de mecanismul impus de SUA și Israel, refuzând să colaboreze cu fundația. Primul director al fundației, Jake Wood, a demisionat în luna mai, declarând că „nu mai este convins că organizația poate funcționa în conformitate cu principiile fundamentale ale ajutorului umanitar.”
În sudul Gazei, personalul medical raportează o creștere alarmantă a cazurilor de malnutriție, în special în rândul copiilor și al femeilor însărcinate: „O singură distribuție de alimente pe zi nu poate acoperi nevoile uriașe ale populației. E nevoie de un efort coordonat și susținut pentru a preveni o catastrofă totală”, a declarat Denise Potvin, asistentă medicală pentru Medici Fără Frontiere.
Într-un editorial recent, două cercetătoare israeliene de la Institute for National Security Studies au avertizat că, „dacă planul umanitar nu reușește să asigure un minim necesar pentru supraviețuirea populației, acesta ar putea fi considerat un potențial act criminal, conform dreptului internațional.”