Georgia a declanşat războiul din 2008 încurajată de perspectiva aderării la NATO – diplomat rus
„Posibilitatea de aderare la NATO a servit ca declanşator pentru agresiunea georgiană în Osetia de Sud în 2008. În absenţa unei astfel de perspective, (preşedintele georgian, Mihail) Saakaşvili nu şi-ar fi asumat niciodată riscul unui asemenea demers”, a declarat diplomatul în cadrul Academiei de iarnă, forumul anual pentru studenţi.
El a subliniat totuşi că relaţiile actuale dintre Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică sunt diferite de cele din perioada respectivă.
„Noul concept strategic al NATO marchează o nouă etapă a raporturilor Rusia-NATO. De asemenea, situaţii similare celei din august 2008, când Moscova nici nu îşi putea explica poziţia, nu ar trebui să mai fie realizabile”, a declarat Voronkov.
Reuniţi în summit la Bucureşti în aprilie 2008, membrii NATO au decis să nu acorde Georgiei MAP (Planul de Acţiune în vederea aderării) aşteptând ca Tbilissi să îndeplinească toate condiţiile cerute. Totuşi, Alianţa Nord-Atlantivă a subliniat că Georgia va adera mai devreme sau mai târziu la NATO.
La 8 august 2008, armata georgiană a lansat o ofensivă împotriva Osetiei de Sud, distrugând Ţhinvali, capitala acesteia. Rusia a ripostat pentru a constrânge Georgia să se retragă, după care a recunoscut, la 26 august, independenţa Osetiei de Sud şi Abhaziei.