Germania a fost de acord să plătescă încă 720 de milioane de dolari pentru supravieţuitorii Holocaustului

Organizaţia care se ocupă de cererile de despăgubiri în numele evreilor care au suferit în timpul nazismului a declarat miercuri că Germania a fost de acord să acorde încă 720 de milioane de dolari pentru a oferi îngrijire la domiciliu şi servicii de sprijin pentru supravieţuitorii vulnerabili ai Holocaustului, relatează AP.

3153 afișări
Imaginea articolului Germania a fost de acord să plătescă încă 720 de milioane de dolari pentru supravieţuitorii Holocaustului

Germania a fost de acord să acorde încă 720 de milioane de dolari pentru supravieţuitorii Holocaustului

Organizaţia care se ocupă de revendicările materiale ale evreilor împotriva Germaniei, cu sediul la New York, denumită şi Conferinţa pentru revendicări, a declarat că banii vor fi distribuiţi către peste 300 de organizaţii de asistenţă socială la nivel mondial.

"Suntem mândri să anunţăm această alocare semnificativă într-un moment în care aceste fonduri sunt critice, din cauza vârstei, sărăciei şi handicapului din ce în ce mai mare în rândul supravieţuitorilor", a declarat Gideon Taylor, preşedintele organizaţiei.

Fondurile suplimentare constituie cea mai mare sumă alocată vreodată pentru Claims Conference pentru servicii de asistenţă socială într-un singur an, a precizat organizaţia într-un comunicat. Aceasta estimează că fondurile vor plăti servicii pentru aproximativ 120.000 de supravieţuitori săraci ai Holocaustului.

Din 1952, guvernul german a plătit aproximativ 90 de miliarde de dolari persoanelor fizice pentru suferinţele şi pierderile rezultate în urma persecuţiilor naziste.

Având în vedere că sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a avut loc acum mai bine de 76 de ani, toţi supravieţuitorii Holocaustului în viaţă sunt vârstnici, iar mulţi dintre ei suferă de numeroase probleme medicale, deoarece au fost privaţi de o alimentaţie adecvată când erau tineri.

De asemenea, mulţi trăiesc izolaţi, deoarece şi-au pierdut familiile în război. Mulţi supravieţuitori ai Holocaustului au ieşit din război fără nimic şi sunt şi astăzi săraci.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici