Prima pagină » Știri externe » Gest fără precedent în Guvernul Ungariei: un ministru își donează întreg salariul

Gest fără precedent în Guvernul Ungariei: un ministru își donează întreg salariul

Ministrul Economiei și Energiei din Ungaria a anunțat că își va dona integral salariul de ministru, într-un gest pe care îl descrie ca exemplu de „cumpătare și serviciu public”, în contextul în care Parlamentul ungar a aprobat luni o reducere semnificativă a veniturilor demnitarilor.
Gest fără precedent în Guvernul Ungariei: un ministru își donează întreg salariul
István Kapitány, ministrul Economiei și Energiei din Ungaria/Mediafax Foto

„Vreau să dau un exemplu de reținere și de serviciu public într-o perioadă în care multe familii din Ungaria continuă să se confrunte cu dificultăți economice”, a transmis ministrul István Kapitány, citat marți de Daily News Hungary.

Ministrul a luat decizia în aceeași zi în care legislativul de la Budapesta a adoptat un pachet amplu de reducere a cheltuielilor politice, care vizează miniștri, parlamentari și alți înalți oficiali ai statului.

Salarii mai mici pentru demnitarii din Ungaria

Măsurile fac parte din promisiunea-cheie a noii administrații de a reduce costurile politicii.

Potrivit noii legislații, salariile demnitarilor au fost reduse cu aproximativ 40%, iar coeficientul de calcul al indemnizațiilor parlamentare va scădea de la 3,0 la 1,8, ceea ce înseamnă că veniturile acestora vor fi calculate pe baza unui coeficient mai mic aplicat salariului de referință stabilit prin lege.

Salariul ministrului Economiei, donat unei fundații pentru nou-născuți

Reforma reduce astfel și veniturile miniștrilor, punând capăt unei perioade de creșteri automate corelate cu evoluția salariului mediu.

Ca urmare, salariul lui István Kapitány, ministrul Economiei și Energiei în guvernul condus de Péter Magyar, a scăzut de la aproape 4 milioane de forinți la 3 milioane de forinți pe lună (aproximativ 8.400 euro), ceea ce înseamnă o reducere de peste 20%.

Deși venitul rămâne unul considerabil chiar și după scădere, ministrul a anunțat că va dona integral suma unei fundații din Ungaria care se ocupă de salvarea și îngrijirea nou-născuților prematuri.

István Kapitány este fost vicepreședinte în cadrul companiei Shell și a fost numit în funcția de ministru al Economiei și Energiei după alegerile recente din Ungaria.