Ghiorghi Părvanov: Bulgaria trebuie să pregătească repornirea unui reactor de la Kozlodui

Preşedintele bulgar, Ghiorghi Părvanov, a declarat, marţi, că Bulgaria trebuie să înceapă imediat pregătirile pentru repornirea reactorului 3 de la centrala nucleară Kozlodui, din cauza crizei gazelor, relatează site-ul Novinite.com.

8 afișări
Imaginea articolului Ghiorghi Părvanov: Bulgaria trebuie să pregătească repornirea unui reactor de la Kozlodui

Ghiorghi Părvanov: Bulgaria trebuie să pregătească repornirea unui reactor de la Kozlodui (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Părvanov a precizat că reactorul 3 de la Kozlodui, unul dintre cele două reactoare închise la începutul anului 2006, în baza unui acord între Bulgaria şi UE, poate fi repornit în conformitate cu prevederile articolului 36 al Acordului de aderare la Uniunea Euorpeană, care stipulează că reactoarele închise pot fi repornite temporar în cazul unei situaţii de criză.

 

"Într-o astfel de situaţie de criză - şi nu poate exista o criză mai importantă decât aceasta - avem dreptul să pornim cele două reactoare. Conform informaţiilor pe care le-am primit în ultimele zile, acest lucru poate fi făcut în cazul reactorului 3 de la Kozlodui. Pentru repornirea reactorului 4 mai sunt necesare lucrări", a spus el.

Preşedintele bulgar a adăugat că reactorul poate fi repornit în termen de aproximativ o lună.

"Sper că disputa dintre Rusia şi Ucraina poate fi rezolvată până atunci. Dar, dacă acest lucru nu se întâmplă (...), mă aştept ca partenerii noştri europeni să fie înţelegători şi să nu se opună unei astfel de acţiuni din partea noastră", a adăugat Părvanov.

Livrările de gaze naturale ruseşti au fost suspendate în noaptea de luni spre marţi la graniţa dintre Ucraina şi România.

Citeşte şi:

Livrările de gaze ruseşti prin Isaccea au fost oprite

Livrările de gaze ruseşti spre ţările din Balcani au fost oprite, anunţă Sofia

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici