Gorbaciov afirmă că a reuşit evitarea celui de-al treilea război mondial

Fostul preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov afirmă, într-un interviu publicat de ediţia online a ziarului Le Figaro, că a reuşit evitarea celui de-al treilea război mondial prin atitudinea faţă de căderea Zidului Berlinului.

264 afișări
Imaginea articolului Gorbaciov afirmă că a reuşit evitarea celui de-al treilea război mondial

Gorbaciov afirmă că a reuşit evitarea celui de-al treilea război mondial (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Unificarea Germaniei a fost posibilă pentru că a fost precedată de mari schimbări în URSS, în Europa Centrală şi de Est, în relaţiile cu ţările occidentale şi în special cu Statele Unite, cu care avea relaţii foarte proaste la acea vreme. Când am ajuns la conducerea URSS, liderii sovietici şi americani nu se mai întâlniseră de şase ani. După câţiva ani, noi am schimbat această situaţie. Toate aceste schimbări au creat posibilitatea reunificării Germaniei", explică Mihail Gorbaciov.

"Când predecesorul meu, Konstantin Cernenko, a murit în 1985, liderii din ţările Pactului de la Varşovia au venit la funeralii la Moscova. Ne-am întâlnit în biroul meu. Le-am mulţumit şi le-am spus: nu vom face nimic pentru a complica relaţiile cu voi. Ne respectăm obligaţiile, dar sunteţi responsabili de politica voastră, de ţările voastre, iar noi suntem responsabili de politica noastră, de ţara noastră. Deci, în 1985, le-am promis că nu vom interveni şi nu am intervenit niciodată", adaugă fostul lider sovietic.

"Dacă am fi intervenit, probabil că nu aş mai fi astăzi aici. Vă pot asigura de asta. Ar fi putut izbucni al treilea război mondial. La acea vreme, Europa era plină de arme nucleare. Existau două milioane de militari de ambele părţi ale Cortinei de Fier. Imaginaţi-vă ce s-ar fi putut întâmpla dacă am fi folosit forţa", insistă Gorbaciov referindu-se la căderea Zidului Berlinului şi la destrămarea Blocului comunist.

Zidul Berlinului

Întrebat ce părere are despre tandemul Vladimir Putin - Dmitri Medvedev, Gorbaciov a răspuns: "Primul mandat al lui Vladimir Putin a fost pozitiv. A pus capăt procesului de destrămare a Rusiei, care era extrem de periculos. A stabilizat situaţia şi îşi va avea locul în istorie. Dar nu văd un efort real de modernizare, aceasta este principala problemă. Condiţiile au fost favorabile, graţie creşterii preţului petrolului. Dar mă întreb cum au fost folosiţi aceşti petrodolari. Cred că o mare parte din aceşti bani au fost cheltuiţi fără a fi folosiţi la modernizarea ţării. Ar fi putut îmbunătăţi situaţia economică, ar fi putut moderniza Rusia. Pe de o parte, au stins incendiul, însă pe de alta au comis erori", subliniază Gorbaciov.

Dmitri Medvedev şi Vladimir Putin

Întrebat dacă liderii ruşi sunt pregătiţi să profite de mâna întinsă de preşedintele SUA, Barack Obama, Gorbaciov a explicat: "Nu doar Barack Obama este la originea acestei oportunităţi în relaţiile ruso-americane. Dar este o persoană serioasă, care înţelege situaţia de criză, care militează în favoarea denuclearizării şi care a luat măsuri în probleme de mediu. Este un bun interlocutor pentru liderii noştri. Am o părere bună despre preşedintele american. Şi cred că Rusia va profita de ocazie. Dar nu se ştie niciodată".

Barack Obama şi Dmitri Medvedev

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici