Greta Thunberg respinge reacţiile vehemente faţă de invitarea la o dezbatere pe tema pandemiei cu experţi medicali

  • Greta Thunberg respinge reacţiile vehemente faţă de invitarea la o dezbatere pe tema pandemiei
  • Invitarea Gretei Thunberg la o dezbatere pe tema pandemiei cu experţi medicali a generat reacţii vehemente în mediile de socializare online
  • Greta Thunberg: "Voi fi intervievată de CNN pentru a vorbi despre o nouă campanie pentru susţinerea Unicef pe durata pandemiei de Covid-19 (...) Nu sunt expertă. Sunt activistă"
1435 afișări
Imaginea articolului Greta Thunberg respinge reacţiile vehemente faţă de invitarea la o dezbatere pe tema pandemiei cu experţi medicali

Greta Thunberg respinge reacţiile vehemente faţă de invitarea la o dezbatere pe pe tema pandemiei cu experţi medicali

Invitarea Gretei Thunberg la o dezbatere pe tema pandemiei cu experţi medicali a generat reacţii vehemente în mediile de socializare online, dar activista pentru protecţia mediului a subliniat că nu este invitată în calitatea de specialistă.

Greta Thunberg, în vârstă de 17 ani, a fost invitată la o dezbatere organizată de postul de televiziune CNN în cadrul emisiunii "Coronavirus date şi temeri" ("Coronavirus Facts and Fears"). În afară de Greta Thunberg, la dezbatere participă jurnalistul CNN Sanjay Gupta, fostul secretar american al Sănătăţii Kathleen Sebelius, fostul director al Centrului pentru Controlul Epidemiilor Richard Besser şi prezentatorul CNN Anderson Cooper.

Invitarea la dezbatere a activistei Greta Thunberg a generat critici în mediile de socializare online, conform cotidianului The New York Post. "Ce statut are Greta Thunberg în această dezbatere?", a comentat prin Twitter activistul Yashar Ali.

"Înţeleg situaţia, dar acesta este un grup de experţi în sănătate şi funcţionari. Un activist pentru mediu ar fi mai potrivit într-un alt grup. Nu este un om de ştiinţă în domeniul mediului. Este o problemă de poziţionare", a subliniat el.

Greta Thunberg a explicat: "Voi fi intervievată de CNN pentru a vorbi despre o nouă campanie pentru susţinerea Unicef pe durata pandemiei de Covid-19 şi despre faptul că de a fi activist într-o lume schimbată din cauza coronavirusului. Se pare că unii oameni au crezut că sunt membru al unui grup de experţi, ceea ce nu este cazul. Nu sunt expertă. Sunt activistă. Singurii care pretind că sunt expertă sunt cei care încearcă să mă ridiculizeze. Mesajul meu a fost întotdeauna să ne unim în spatele ştiinţei şi să îi ascultăm pe experţi".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici