Guyana şi Venezuela se ceartă pe un teritoriu din junglă, bogat în petrol

Guyana a solicitat Curţii Internaţionale de Justiţie să emită un ordin de urgenţă prin care să oprescă un referendum convocat de Venezuela într-un teritoriu disputat de ambele ţări.

319 afișări
Imaginea articolului Guyana şi Venezuela se ceartă pe un teritoriu din junglă, bogat în petrol

Guyana şi Venezuela se ceartă pe un teritoriu din junglă, bogat în petrol

Solicitarea a fost făcută marţi, iar referendumul a fost convocat pentru data de 3 decembrie. Teritoriul care ar putea fi foarte bogat în petrol a reprezentat de mult timp o problemă între cele două ţări vecine.

În aprilie, Curtea Internaţională de Justiţie a hotărât că are jurisdicţie asupra acestei chestiuni. Totuşi, o decizie finală asupra problemei ar putea fi anunţată peste câţiva ani.

Potrivit reprezentantului Guyanei, Carl Greenidge, referendumul asupra regiunii Esequiba de 160.000 km pătraţi din junglă reprezintă o ameninţare la adresa integrităţii teritoriale a ţării.

„Încercă să creeze un nou stat venezuelean care intenţionează să anexeze şi să încorporeze pe propriul său teritoriu întreaga regiune Esequiba a Guyanei, mai mult de două treimi din teritoriul său naţional şi să acorde cetăţenie venezueleană populaţiei”, a spus Greenidge, potrivit Reuters.

Avocaţii din Guyana au mai susţinut că planurile Venezuelei sunt un exemplu clasic de anexare.

Pretenţia Venezuelei asupra regiunii Esequiba a fost reactivată în ultimii ani după descoperirea petrolului şi gazelor în apropierea graniţei maritime. Luna trecută, Guyana a anunţat o altă descoperire semnificativă în zonele offshore.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici