Hamas a eliberat 24 de ostatici în prima zi a armistiţiului

Hamas a eliberat vineri 24 de ostatici, în prima zi a armistiţiului, a anunţat Crucea Roşie, citată de Reuters.

291 afișări
Imaginea articolului Hamas a eliberat 24 de ostatici în prima zi a armistiţiului

Sursa foto: AP / Mediafax Foto

La nouă ore după ce armele au tăcut pentru prima dată în şapte săptămâni, Crucea Roşie Internaţională a anunţat că a început o operaţiune pentru a facilita transferul ostaticilor din Gaza către Israel în schimbul palestinienilor deţinuţi în închisorile israeliene.

Ulterior, aceasta a precizat că 24 de ostatici au fost eliberaţi în Gaza.

„Durerea profundă pe care o simt membrii familiilor separate de cei dragi este de nedescris. Ne simţim uşuraţi că unii se vor reuni după o lungă agonie”, a declarat Fabrizio Carboni, directorul regional al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii pentru Orientul Apropiat şi Mijlociu.

Presa israeliană a transmis că 13 femei şi copii au fost predaţi Crucii Roşii şi unei echipe de securitate egiptene. Guvernul israelian şi Hamas nu au confirmat acest lucru.

Potrivit BBC, care citează un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, grupul de ostatici era format din 13 cetăţeni israelieni, 10 thailandezi şi un cetăţean din Filipine.

Anterior, premierul Thailandei a declarat că 12 cetăţeni thailandezi au fost eliberaţi de Hamas, dar surse au spus pentru Reuters că eliberarea thailandezilor, care erau toţi bărbaţi, nu are legătură cu negocierile pentru armistiţiu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici