Haos în aeroporturile britanice: porţile electronice pentru paşapoarte s-au defectat

Pasagerii care zboară în Marea Britanie se confruntă cu întârzieri mari la controlul paşapoartelor, deoarece porţile electronice din întreaga ţară nu mai funcţionează.

1797 afișări
Imaginea articolului Haos în aeroporturile britanice: porţile electronice pentru paşapoarte s-au defectat

Sursa foto: Twitter

Persoanele care sosesc pe aeroporturile britanice sunt grav afectate de această problemă,, a declarat Ministerul de Interne, după ce sistemul a căzut vineri seara.
 
Lucy Morton, de la Sindicatul Serviciilor de Imigrare, a avertizat că se vor forma cozi  "foarte, foarte repede".
 
"Nu există niciun impact asupra securităţii naţionale", a spus ea, explicând că toate sosirile vor fi în continuare verificate în totalitate.
 
Toate aeroporturile din ţară care folosesc porţile sunt afectate, ceea ce înseamnă că persoanele care sosesc cu avionul sunt nevoite să stea la coadă pentru a le fi verificate paşapoartele manual, relatează BBC
 
Aeroporturile din Marea Britanie au emis declaraţii prin care au avertizat pasagerii cu privire la întârzieri, dar au precizat că lucrează cu forţele de frontieră britanice pentru a minimiza perturbările, iar un purtător de cuvânt al aeroportului Gatwick a declarat că cozile au fost "gestionabile" până în prezent - deşi se aşteaptă la 800 de zboruri care vor sosi în cursul zilei. Acesta a precizat că problema a început vineri, între orele 19:00 şi 20:00.
 
Sistemul e-gate accelerează controlul paşapoartelor, permiţând unor pasageri să îşi scaneze singuri paşapoartele. Sistemul utilizează recunoaşterea facială pentru a verifica identitatea călătorului şi captează o imagine a acestuia în timp ce trece prin poartă.
 
Porţile electronice pot fi utilizate de cetăţenii britanici cu vârsta de peste 12 ani şi de cei din UE, precum şi de persoane din alte ţări, inclusiv Australia, Canada, SUA, Japonia şi Noua Zeelandă.
 
Însă toate punctele de intrare păstrează ghişeele de securitate cu personal pentru ceilalţi pasageri şi pentru cei care nu pot utiliza porţile electronice.
 
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a declarat că este conştient de o "problemă a sistemului de frontieră la nivel naţional care afectează sosirile în Regatul Unit".
 
"Lucrăm pentru a rezolva problema cât mai curând posibil şi suntem în legătură cu operatorii portuari şi companiile aeriene pentru a minimiza întreruperile pentru călători", au spus aceştia.
 
Călătorii care părăsesc Regatul Unit prin portul Dover s-au confruntat, de asemenea, cu probleme după ce sistemul de paşapoarte francez a eşuat în această dimineaţă.
 
Problema informatică a fost rezolvată, dar maşinile şi autocarele aşteaptă în prezent timp de aproximativ o oră, iar peste 400 de camioane stau la coadă pentru a traversa.
 
La începutul acestei săptămâni, British Airways a fost, de asemenea, afectată de probleme IT, afectând peste 20.000 de pasageri la Heathrow.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici