Incendiu accidental în Peştera Naşterii Domnului din Betleem

Peştera Naşterii Domnului din Betleem, în Cisiordania, a fost uşor avariată de un incendiu declanşat accidental marţi dimineaţa, a anunţat guvernatorul Betleemului, citat de AFP.

411 afișări
Imaginea articolului Incendiu accidental în Peştera Naşterii Domnului din Betleem

Incendiu accidental în Peştera Naşterii Domnului din Betleem (Imagine: crestinortodox.ro)

Stofa cu care sunt căptuşiţi pereţii din peştera unde, potrivit tradiţiei creştine, s-a născut Iisus Hristos, a luat foc de la o lampă cu ulei, în jurul orei 01.30 (04.30 ora României), a precizat Abdel-Fatah Hamayel.

Incidentul s-a produs la câteva ore după plecarea Papei Francisc din Ţara Sfântă. În timpul pelerinajului său de trei zile, Suveranul Pontif s-a rugat în peşteră, unul dintre locurile cele mai sacre ale creştinismului.

"Este un accident care s-a produs în momentul în care o lampă cu ulei a căzut. Focul s-a aprins şi s-a stins singur", a explicat guvernatorul, calificând incidentul drept minor.

TITLURILE ZILEI

Înainte de a părăsi Ierusalimul, un incendiu de origine ciminală s-a declanşat într-una dintre principalele biserici catolice din Ierusalim, pe Muntele Sion. O anchetă este în desfăşurare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici