Includerea Poloniei în programul Visa Waiver ar spori riscul atacurilor teroriste în SUA

Congresmanul republican Lamar Smith consideră că extinderea programului Visa Waiver pentru a include şi Polonia va spori riscul ca teroriştii să ajungă în Statele Unite ale Americii, relatează Warsaw Business Journal în ediţia electronică.

197 afișări
Imaginea articolului Includerea Poloniei în programul Visa Waiver ar spori riscul atacurilor teroriste în SUA

Includerea Poloniei în programul Visa Waiver ar spori riscul atacurilor teroriste în SUA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Într-o scrisoare adresată editorului publicaţiei politice Roll Call din Statele Unite, Smith, preşedintele Comisiei Judiciare a Camerei Reprezentanţilor, a declarat că programul Visa Waiver este o "portiţă de intrare pentru cei care vor să ne facă rău".

"Ştim că programul a fost folosit de terorişti. Conspiratorul Zacarias Mussaui în atentatele de la 11 septembrie 2001, Richart Reid, care avea bomba în pantof şi conspiratorul de la World Trade Center 1993, Ahmed Ajaj, toţi au intrat sau au încercat să intre în Statele Unite prin acest program", a precizat acesta.

În opinia lui Smith, Biroul de Contabilitate al Administraţiei americane a emis un raport potrivit căruia jumătate din statele incluse în program nu şi-au îndeplinit angajamentele de securitate convenite cu Statele Unite.

Smith şi-a exprimat acest punct de vedere într-un articol publicat în Roll Call, preluat în cursul săptămânii în Warsaw Business Journal, unde consulul onorofic al Poloniei la San Francisco, Tad Taube, a publicat un articol pe tema includerii Poloniei în acest program.

În pofida faptului că Polonia este una dintre cele mai proamericane ţări din Europa - participând militar atât la războiul din Irak cât şi la cel din Afganistan - Polonia rămâne unul dintre cele patru state din Uniunea Europeană neincluse în program (celelalte sunt Bulgaria, Cipru şi România).

Graniţa de est a Poloniei este şi una dintre graniţele UE, precum şi Spaţiului Schengen, în timp ce Agenţia UE pentru securitatea frontierelor, Frontex este situată tot la Varşovia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici