India: confruntare între hinduşi şi musulmani în timpul unei procesiuni. Cinci oameni au murit

Cel puţin cinci persoane, inclusiv doi membri ai poliţiei, au fost ucise în timpul confruntărilor dintre hinduşi şi musulmani izbucnite în statul indian Haryana, a anunţat Reuters care citează oficiali ai poliţiei.

478 afișări
Imaginea articolului India: confruntare între hinduşi şi musulmani în timpul unei procesiuni. Cinci oameni au murit

Sursa foto: Twitter

Violenţele au izbucnit luni când o procesiune religioasă hindusă a trecut prin regiunea Nuh, dominată de musulmani.

„Procesiunea trebuia să se deplaseze de la un templu la altul, dar pe drum au izbucnit ciocniri între două grupuri, care s-au soldat cu moartea a patru persoane", a declarat Krishan Kumar, purtător de cuvânt al poliţiei din Nuh, pentru Reuters.

El a mai spus că doi dintre morţi erau membri ai echipelor de voluntari care ajută poliţia să controleze tulburările civile.

Alţi 10 membri ai poliţiei au fost răniţi în confruntări, a adăugat Kumar.

Ulterior, violenţele s-au extins în oraşul vecin Gurugram. O moschee şi mai multe maşini au fost incendiate pe parcursul nopţii. O persoană a murit şi alta a fost rănită. Şcolile sunt închise marţi, iar securitatea în jurul lăcaşurilor de cult a fost întărită.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici