Iran: "Procesele-exemplu" folosesc doar intereselor străine, consideră liderul opoziţiei

Liderul opoziţiei iraniene, Mir Hossein Moussavi, a declarat că "procesele-exemplu" ale jurnaliştilor şi reformatorilor servesc doar interesele străinilor, a anunţat miercuri de site-ul său, Ghalamnews.

22 afișări
Imaginea articolului Iran: "Procesele-exemplu" folosesc doar intereselor străine, consideră liderul opoziţiei

Iran: "Procesele-exemplu" folosesc doar intereselor străine, consideră liderul opoziţiei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Ce serveşte intereselor străinilor? Mişcarea de protest a poporului, în baza Constituţiei (...) sau procesul-exemplu împotriva fiilor Revoluţiei, care sunt aşezaţi alături de ipocriţi detestaţi?", a declarat Moussavi.

"Care dintre ele servesc intereselor Statelor Unite şi Marii Britanii?", a declarat acesta în cadrul unei întâlniri cu lideri din tabăra reformatoare.

Oficialii iranieni utilizează termenul "ipocriţi" pentru a desemna membrii Organizaţiei Mujahedinilor Poporului din Iran, mişcare a opoziţiei din exil.

Moussavi a fost principalul contracandidat al preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad la alegerile prezidenţiale de la 12 iunie, pe care opoziţia le consideră fraudate.

"Cea mai mare minicună este să atribui străinilor aspiraţia naturală a poporului pentru reforme", a declarat Moussavi, conform site-ului.

Peste 100 de persoane sunt judecate de la începutul lui august de Tribunalul Revoluţionar din Teheran pentru participarea la manifestaţiile postelectorale.

Printre acestea se află şi o tânără franceză, cadru universitar, dar şi angajaţi iranieni ai ambasadelor Franţei şi Marii Britanii din Teheran.

Cel puţin 4.000 de persoane au fost arestate, între care lideri din tabăra reformatoare şi jurnalişti, în urma manifestaţiilor care au avut loc după realegerea contestată a preşedintelui Ahmadinejad, iar 300 dintre acestea se află în continuare în închisoare, a declarat marţi o sursă oficială.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici