Iranul a efectuat manevere militare în instalaţiile sale nucleare

Forţele armate iraniene au efectuat manevre militare în instalaţii nucleare şi se pregătesc să efecteueze noi asemenea manevere săptămâna viitoare, pentru a testa sistemul de apărare antiaerian al ţării, a anunţat duminică un oficial militar de rang înalt.

Imaginea articolului Iranul a efectuat manevere militare în instalaţiile sale nucleare

Iranul a efectuat manevere militare în instalaţiile sale nucleare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În acest an, am efectuat manevre tactice cu (scenarii de) lupte adevărate la Fordo, Teheran, Bushehr şi Ispahan", unde se află instalaţiile nucleare iraniene, a anunţat Ahmad Mighani, citat de agenţia Mehr, fără a preciza când au avut loc aceste exerciţii militare.

O nouă manveră, de cinci zile, urmează să înceapă marţi. Ea "va avea loc la nivelul întregii ţări, cu scopul ameliorării capacităţii defensive", a anunţat un oficial de rang înalt, potrivit agenţiei Fars.

Statele Unite şi Israelul au reafirmat în mod frecvent, în ultimii ani, că nu exclud o lovitură militară contra Iranului, acuzat de occidentali, în pofida negărilor Teheranului, că ar încerca să se doteze cu arma atomică, sub acoperirea programului său nuclear civil.

În replică, liderii iranieni au multiplicat manevrele militare, anunţurile privind consolidarea arsenalului militar al ţării, în special rachete, dar şi declaraţiile potrivit cărora orice agresiune contra Iranului va antrena un conflict generalizat în regiune şi va fi sortit eşecului.

Un oficial militar iranian a declarat miercuri că ţara sa va testa "în curând" rachete de tip S-300 fabricate pe teritoriul său, sfidând, astfel, Rusia.

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a interzis, la 22 septembrie, livrarea de rachete de tip S-300 Iranului, în cadrul aplicării unei rezoluţii ONU ce sancţionează Teheranul pentru programul său nuclear controversat.

Nu se ştie dacă aceste rachete sol-aer vor fi testate în cadrul noilor manevre care urmează să înceapă marţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici