Israel Katz, ministrul Apărării, a precizat, într-o postare pe platforma X, că intenţia preşedintelui francez Emmanuel Macron, de a recunoaşte Palestina ca stat, este „o ruşine şi o capitulare în faţa terorismului”.
Oficialul a subliniat că o astfel de iniţiativă ar fi un act de „încurajare” faţă de gruparea Hamas, care a comis „cel mai oribil masacru al poporului evreu de la Holocaust încoace”.
„Anunţul lui Macron privind intenţia sa de a recunoaşte un stat palestinian este o ruşine şi o capitulare în faţa terorismului, acordând o recompensă şi o încurajare ucigaşilor şi violatorilor Hamas, care au comis cel mai oribil masacru al poporului evreu de la Holocaust încoace”, a precizat Katz.
Ministrul Apărării i-a reproşat preşedintelui francez că nu susţine Israelul „în această perioadă de încercare”. De asemenea, acesta a menţionat clar că Israel nu va permite „înfiinţarea unei entităţi palestiniene”, scrie Gândul.
„În loc să fie alături de Israel în această perioadă de încercare, preşedintele francez acţionează pentru a-l slăbi. Nu vom permite înfiinţarea unei entităţi palestiniene care ar putea dăuna securităţii noastre, ar putea pune în pericol existenţa noastră şi ar putea submina dreptul nostru istoric la Ţara Israelului. Suntem cu toţii uniţi pentru a preveni acest pericol grav”, a conchis Israel Katz.