Italia şi Grecia nu îl recunosc pe Juan Guaido drept preşedinte al Venezuelei şi avertizează UE să nu repete eroarea războiului din Libia

Italia şi Grecia au transmis joi după-amiază că nu îl vor recunoaşte pe liderul opoziţiei din Venezuela, Juan Guaido, drept preşedinte interimar, avertizând că trebuie evitat un război precum cel din Libia, în contextul în care alte ţări din Uniunea Europeană au semnalat că ar putea urma exemplul SUA.

5327 afișări
Imaginea articolului Italia şi Grecia nu îl recunosc pe Juan Guaido drept preşedinte al Venezuelei şi avertizează UE să nu repete eroarea războiului din Libia

Italia şi Grecia nu îl recunosc pe Guaido, avertizând UE să nu repete eroarea războiului din Libia

"Italia nu îl recunoaşte pe autoproclamatul preşedinte al Venezuelei Juan Guaidò. Este vorba de principiul noningerinţelor externe, recunoscut de Naţiunile Unite", a declarat Manlio Di Stefano, secretar de stat în Ministerul italian de Externe, citat de TGcom24.Mediaset.it.

"Noi suntem în totalitate împotriva ideii că o ţară sau un grup de ţări terţe ar putea determina politicile interne ale altui stat. În prezent, interesul cel mai mare este să evităm un război în Venezuela. Această greşeală a fost făcută în Libia şi toată lumea recunoaşte acest lucru. Trebuie să evităm acest lucru în Venezuela", a subliniat oficialul italian.

La rândul său, Guvernul Greciei a avertizat, conform agenţiei ANSA, că nu vrea "o nouă Libie în America de Sud". "Uniunea Europeană trebuie să asume un rol de mediere, nu să se ralieze iniţiativelor altor mari puteri", a declarat Giorgios Katrougalos, secretar de Stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului de Externe de la Atena.

Franţa îl va recunoaşte pe Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei dacă nu vor fi convocate alegeri prezidenţiale anticipate până duminică, a afirmat joi după-amiază premierul Édouard Philippe. În lipsa convocării alegerilor anticipate în intervalul de opt zile fixat de preşedintele Emmanuel Macron şi de alţi lideri europeni pe 26 ianuarie, "îl vom recunoaşte, în coordonare deplină cu parteneri europeni precum Germania, Spania şi Marea Britanie, pe Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei", a declarat Édouard Philippe.

Germania, Franţa, Spania şi Portugalia au anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că ar putea să îl recunoască pe Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei în cazul în care Administraţia Nicolas Maduro nu va convoca în următoarele opt zile alegeri prezidenţiale anticipate.

Până acum, Uniunea Europeană s-a limitat la a cere organizarea unui nou scrutin prezidenţial în Venezuela, fără a evoca posibilitatea recunoaşterii lui Juan Guaido ca preşedinte interimar.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Juan Guaidó, preşedintele Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave. Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunţând fraude electorale.

Administraţia Vladimir Putin a anunţat că îl consideră pe Nicolas Maduro preşedintele legitim al Venezuelei. Kremlinul a avertizat Statele Unite că ingerinţele în Venezuela sunt "inacceptabile", catalogând drept "extrem de periculoase" declaraţiile oficialilor americani privind o posibilă intervenţie militară. Rusia a acuzat Statele Unite că susţin protestele care au generat de câţiva ani o criză politică gravă în Venezuela. China, Turcia, Siria şi Iranul au exprimat susţinere pentru regimul Nicolas Maduro.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici