Prima pagină » Știri externe » Japonia bifează o premieră. Un primar aflat în funcție intră în concediu de maternitate

Japonia bifează o premieră. Un primar aflat în funcție intră în concediu de maternitate

Primarul orașului Yawata, din vestul Japoniei, a devenit primul edil aflat în funcție care intră oficial în concediu de maternitate, marcând o premieră pentru administrația publică japoneză.
Japonia bifează o premieră. Un primar aflat în funcție intră în concediu de maternitate
Sursa foto: X

Decizia lui Shoko Kawata, în vârstă de 36 de ani, a atras atenția presei internaționale și a generat dezbateri intense în Japonia privind egalitatea de gen, drepturile femeilor și echilibrul dintre viața profesională și cea de familie.

Kawata, aleasă primar în 2023 și considerată la acel moment cea mai tânără femeie care a ocupat această funcție în Japonia, a declarat că și-a dorit să își întemeieze o familie încă din momentul în care a candidat pentru această poziție.

Cu toate acestea, a descoperit că legislația și regulamentele locale nu prevedeau posibilitatea ca un primar în funcție să beneficieze de concediu de maternitate, deși angajații primăriei au dreptul la 16 săptămâni de concediu.

În lipsa unui precedent, administrația locală a fost nevoită să stabilească un protocol special care să permită exercitarea acestui drept, scrie Reuters.

Primarul din Japonia aflat în concediu de maternitate readuce în atenție problema reprezentării femeilor

Shoko Kawata a declarat că a fost surprinsă să afle că este primul primar japonez care beneficiază de concediu de maternitate în timpul mandatului.

„Am fost foarte surprinsă să aflu că sunt primul primar care își ia concediu de maternitate. Acest lucru mi-a arătat că până acum au existat foarte puține femei și, mai ales, foarte puține femei tinere care au ajuns primari”, a afirmat aceasta.

Ultima sa apariție publică înainte de începerea concediului a avut loc la festivalul tradițional Taiko din Yawata. Deși tradiția prevede ca primarul să urce pe altarul mobil Shinto (mikoshi), Kawata, aflată în ultimele săptămâni de sarcină, a ales să participe mergând în urma procesiunii.

Provocările demografice ale țării

Japonia continuă să se confrunte cu una dintre cele mai scăzute rate ale natalității din lume și cu o populație aflată într-un proces accelerat de îmbătrânire. În acest context, primarul consideră că statul trebuie să creeze condiții care să permită tuturor, inclusiv persoanelor aflate în funcții de conducere, să poată avea copii fără teama că își vor compromite cariera.

Potrivit legislației japoneze, femeile au dreptul la aproximativ 14 săptămâni de concediu de maternitate și primesc, în general, aproximativ două treimi din salariu, alături de un bonus acordat la nașterea copilului. În cazul unor angajați din sectorul public, condițiile pot fi mai avantajoase.

Kawata consideră că simpla promovare a egalității de gen nu este suficientă dacă societatea nu creează mecanisme prin care femeile și bărbații să poată îmbina responsabilitățile familiale cu cele profesionale.

Critici online

Deși majoritatea locuitorilor din Yawata și colegii din administrația locală și-au exprimat sprijinul pentru decizia primarului, reacțiile din mediul online au fost împărțite.

Unele persoane au criticat faptul că edilul ar beneficia de concediu în detrimentul atribuțiilor administrative, în timp ce alții au contestat faptul că aceasta va continua să primească salariul integral pe perioada concediului.

Printre vocile critice s-a numărat și o locuitoare a orașului, care a declarat că susține dreptul femeilor de a beneficia de concediu de maternitate, însă nu este de acord ca primarul să fie remunerat integral în această perioadă.

Shoko Kawata a mărturisit că aceste comentarii au fost dezamăgitoare, mai ales pentru că mulți dintre cei care au criticat-o nu îi cunoșteau activitatea administrativă și au aflat despre ea doar prin intermediul știrilor referitoare la concediul de maternitate.

Potrivit Forumului Economic Mondial, Japonia ocupă locul 118 din 148 de state în clasamentul privind egalitatea de gen și locul 125 la capitolul reprezentare politică, ceea ce evidențiază în continuare subreprezentarea femeilor în funcțiile publice de conducere.

Nașterea copilului lui Shoko Kawata este așteptată în luna septembrie, iar cazul său este deja considerat un moment de referință în dezbaterea privind drepturile femeilor și modernizarea administrației publice din Japonia.

Recomandarea video