Joe Biden nu consideră că ţările aliate au dubii privind credibilitatea SUA pe plan internaţional

  • Joe Biden nu crede că ţările aliate au dubii privind credibilitatea SUA, după retragerea trupelor din Afganistan
  • Preşedintele SUA: "Nu am observat semne de întrebare ale aliaţilor noştri din lume referitoare la credibilitatea noastră"
2196 afișări
Imaginea articolului Joe Biden nu consideră că ţările aliate au dubii privind credibilitatea SUA pe plan internaţional

Sursa foto: profimedia

Ţările aliate nu au formulat "semne de întrebare" privind "credibilitatea" Statelor Unite pe plan internaţional în contextul retragerii efectivelor militare din Afganistan, afirmă preşedintele Joseph Biden, pe fondul criticilor.

"Nu am observat semne de întrebare ale aliaţilor noştri din lume referitoare la credibilitatea noastră", a declarat Joseph Biden, într-o conferinţă de presă organizată vineri după-amiază, potrivit CNN. Liderul de la Casa Albă a argumentat că aliaţii au observat că Statele Unite acţionează "rapid" şi "respectând" deciziile anunţate.

"Vreau să plasez lucrurile în context. Ce interes mai avem acum în Afganistan dacă reţeaua Al-Qaida s-a retras? Noi am intervenit în Afganistan cu obiectivul clar de a scăpa de Al-Qaida şi de Osama ben Laden, ceea ce am făcut. Ştiţi poziţia mea de mult timp. A venit momentul să încheiem acest război", a subliniat Joseph Biden.

"Este vorba de rolul Americii de lider în lume. Iar toţi aliaţii au fost de acord cu acest lucru. Înainte de a lua decizia, am fost la reuniunea G7 şi m-am întâlnit cu partenerii din cadrul NATO, le-am spus, toată lumea ştia şi toţi au fost de acord cu decizia pe care am luat-o de a încheia împreună implicarea în Afganistan", a argumentat preşedintele SUA.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici