John Kerry îi îndeamnă pe israelieni şi palestinieni să "dea dovadă de reţinere"

Secretarul de Stat american, John Kerry, i-a îndemnat marţi pe palestinieni şi israelieni să "dea dovadă de reţinere" după două decizii controversate ale conducerii palestiniene şi Guvernului statului evreu.

180 afișări
Imaginea articolului John Kerry îi îndeamnă pe israelieni şi palestinieni să "dea dovadă de reţinere"

John Kerry (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Cerem celor două părţi să dea dovadă de reţinere", a declarat Kerry după o reuniune cu omologii săi din statele membre NATO, la Bruxelles.

Conducerea palestiniană a cerut să adere la 15 agenţii ale ONU, în timp ce Guvernul israelian a relansat licitaţia pentru proiectul de construire a 708 locuinţe într-un cartier din Ierusalimul de Est.

Pe de altă parte, John Kerry nu se va mai deplasa miercuri la Ramallah, aşa cum era prevăzut, pentru a se întâlni cu preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, a anunţat marţi un oficial american.

"Nu vom mai călători mâine (miercuri)", a declarat un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat.

Marţi dimineaţă, şeful diplomaţiei americane s-a întâlnit pentru a doua oară în 24 de ore cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, în cadrul eforturilor sale de a salva negocierile de pace israeliano-palestiniene.

Secretarul de Stat american încearcă să găsească un compromis în privinţa eliberării unor prizonieri palestinieni de către Israel, care ar putea duce la eliberarea lui Jonathan Pollard, condamnat la închisoare pe viaţă în Statele Unite pentru spionaj în beneficiul statului evreu.

Însă Casa Albă a anunţat marţi că preşedintele american, Barack Obama, încă nu a luat vreo decizie cu privire la graţierea spionului Jonathan Pollard, cerută de Israel în schimbul prelungirii negocierilor de pace.

"Preşedintele încă nu a luat decizia de a-l elibera pe Jonathan Pollard", a precizat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.

Cu toate acestea, Carney nu a respins ideea ca Pollard să fie graţiat sau să beneficieze de o reducere a pedepsei.

Jonathan Pollard, un fost analist al Forţelor Navale americane, este considerat erou naţional în Israel. El a fost condamnat în 1987 şi a primit cetăţenia israeliană opt ani mai târziu.

Conform unor propuneri, spionul ar urma să fie eliberat până la mijlocul lunii aprilie, negocierile israeliano-palestiniene vor fi prelungite, iar numărul prizonierilor consideraţi eliberabili va fi majorat, a precizat o sursă apropiată negocierilor.

Israelul cere ca negocierile de pace să fie prelungite până la sfârşitul anului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici