John McAfee a sosit la Miami după expulzarea din Guatemala

Expulzat din Guatemala, John McAfee a sosit miercuri seara la Miami, după ce acest pionier în domeniul securităţii informatice s-a refugiat timp de peste o lună în acest stat, el fiind căutat de către Belize pentru a fi audiat în cadrul unui caz de crimă.

182 afișări
Imaginea articolului John McAfee a sosit la Miami după expulzarea din Guatemala

John Mcafee (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Avionul la bordul căruia se afla McAfee a aterizat la Miami către ora locală 19.00 (joi 2.00, ora României), a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului Aviaţiei comitatului Miami-Dade.

Americanul, în vârstă de 67 de ani, a fost arestat la 5 decembrie în Gutemala pentru pătrundere ilegală pe teritoriul acestei mici ţări din America Centrală.

Intervievat succint de către un jurnalist AFPTV la ieşirea din Centrul de detenţie al serviciilor pentru migrare, în capitala guatemaleză, americanul s-a declarat "încântat să se întoarcă acasă", subliniind că nu "are niciun regret şi nici nu poartă pică", adăugând că a "îmbătrânit cu vreo zece ani" în timpul acestei adevărate aventuri.

Directorul Direcţiei Generale guatemaleze pentru Imigraţie (DGM) Fredy Viana a declarat miercuri pentru presă că această expulzare către Statele Unite este conformă legii din ţara sa, care prevede ca unei persoane expulzate să i se ofere posibilitatea să opteze pentru o destinaţie, după ce i s-a refuzat o solicitare de azil politic.

La 6 decembrie, preşedintele guatemalez Otto Perez şi-a anunţat intenţia de a-l extrăda către Belize, după ce a primit o solicitare din partea acestei ţări.

McAfee a devenit un clandestin în noiembrie, imediat după moartea vecinului său Gregory Faull, găsit mort în piscină la domiciliul său de pe Insula Ambergris Caye, în Belize, în Marea Caraibelor. Faull, de asemenea cetăţean american, a fost ucis prin împuşcare. Nu exista niciun indiciu al unei efracţii, dar telefonul şi laptopul acestuia au dispărut.

Autorităţile din Belize, care nu au formulat nicio acuzaţie la adresa lui McAfee, doresc să îl interogheze în cadrul anchetei asupra asasinării lui Faull.

Într-un scenariu demn de Hollywood, milionarul a figit împreună cu prietena sa, Sam, în vârstă de aproximativ 20 de ani, multiplicând piste false şi declaraţii fanteziste pe blogul său, whoisjohnmcafee.com.

Pe acest portal, el acuză poliţia din Belize că este coruptă, afirmă că a fost arestat în această ţară, povesteşte cum s-ar fi deghizat pentru ca să spioneze anchetatorii sau susţine că a trimis o "sosie" cu un paşaport nord-coreean în Mexic, pentru a "bruia" pistele.

Americanul a făcut avere în Silicon Valley, lansând un program antivirus care îi poartă numele. Începând din 2009, el trăia pe o insulă paradisiacă din Belize.

Înainte de crimă, Faull a adresat autorităţilor locale o scrisoare în care se plângea de câinii lui McAfee şi de agresivitatea gărzilor acestuia de securitate, afirmând că speriau turiştii şi vecinii.  

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici