Juncker despre Uniunea Europeană, după atentatele din Franţa: UE se va adapta, urmând să creeze un sistem de integrare diferenţiată. Va trebui să reanalizăm arhitectura europeană

Uniunea Europeană îşi va revizui modul de organizare pentru a crea un sistem diferenţiat, "pe viteze diferite", în care unele ţări vor fi integrate într-o măsură mai mare, iar altele mai puţin, anunţă Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.

9009 afișări
Imaginea articolului Juncker despre Uniunea Europeană, după atentatele din Franţa: UE se va adapta, urmând să creeze un sistem de integrare diferenţiată. Va trebui să reanalizăm arhitectura europeană

Juncker despre Uniunea Europeană, după atentatele din Franţa: UE se va adapta, urmând să creeze un sistem de integrare diferenţiată. Va trebui să reanalizăm arhitectura europeană

"Cred că, la un moment dat, nu va mai fi posibil ca 33, 34, 35 de state să aibă aceeaşi viteză de integrare şi acelaşi efort politic în aceeaşi direcţie", a declarat Juncker, miercuri seară, în contextul negocierilor privind reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană.

"Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu se va întâmpla", dar va trebui să revizuim organizarea, astfel încât unele state membre să adopte anumite politici la viteze diferite, în funcţie de ceea ce vor, a adăugat Juncker, conform Reuters.

"Într-o zi, va trebui să reanalizăm arhitectura europeană în sensul în care un anumit grup de ţări să adopte toate sistemele politice, împreună, iar altele să se poziţioneze pe o orbită diferită faţă de nucleu", a precizat preşedintele Comisiei Europene, marcând o manevră care probabil va fi percepută favorabil la Londra.

Comisia Europeană va prezenta, în primele şase luni ale anului 2016, un proiect privind "drepturi sociale minime, comune, care să fie aplicate în toate statele membre UE", a precizat Juncker, evocând o măsură care probabil va atrage criticile Londrei.

Declaraţiile lui Jean-Claude Juncker marchează o distanţare clară de linia politică a fostului preşedinte al Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, care s-a opus unei Uniuni Europene cu "două viteze".

Ajungerea la un acord privind reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu UE va fi o sarcină "dificilă", avertiza, acum o săptămână, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. "Solicitările Marii Britanii sunt foarte dure. Trebuie să spun că va fi cu adevărat o sarcină dificilă să ajungem la un acord", declara Donald Tusk, care va coordona negocierile cu Londra privind reformarea Uniunii Europene şi reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu Blocul comunitar. Tusk a atras atenţia că nu există garanţii privind ajungerea la un acord până în decembrie în negocierile cu Marea Britanie.

Premierul britanic, David Cameron, a promis că va organiza până la sfârşitul anului 2017 un referendum privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană. Liderul de la Londra a anunţat patru obiective în negocierile privind reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană - protejarea pieţei unice în sensul respectării intereselor economice britanice, intensificarea spiritului concurenţial al UE, limitarea procesului de integrare europeană şi restricţionarea accesului angajaţilor străini la indemnizaţii sociale britanice.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici