Lavrov: Iranul riscă să piardă şansa dialogului cu membrii comunităţii internaţionale

Iranul este pe cale să piardă şansa dialogului cu membrii comunităţii internaţionale, iar varianta sancţiunilor ar putea fi inevitabilă, a avertizat vineri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

13 afișări
Imaginea articolului Lavrov: Iranul riscă să piardă şansa dialogului cu membrii comunităţii internaţionale

Lavrov: Iranul riscă să piardă şansa dialogului cu membrii comunităţii internaţionale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Credem că Iranul este pe cale să piardă şansa unui dialog corect, reciproc favorabil, pe baza propunerilor care au fost făcute", a declarat Lavrov după întâlnirea secretarului de Stat american Hillary Clinton cu preşedintele rus Dmitri Medvedev.

Serghei Lavrov a reiterat că Rusia nu se opune în principiu sancţiunilor la adresa Iranului, suspectat că încearcă să se doteze cu arme nucleare.

"Aşa cum a spus preşedintele Medvedev, sancţiunile funcţionează rar, dar se poate ajunge la o situaţie în care sunt inevitabile. Şi nu excludem ca aşa ceva să se întâmple în relaţia cu Iranul. Sancţiunile trebuie să fie inteligente, nu paralizante, fără impact umanitar negativ asupra populaţiei", adaugă Lavrov.

"Am urmat calea diplomatică şi ne gândeam că este un lucru bun. Dar în prezent ne aflăm într-un punct în care cerem trecerea la acţiune", a afirmat, la rândul său, Hillary Clinton. "Depunem eforturi în cadrul Consiliului de Securitate pentru a obţine o rezoluţie care să exprime dezaprobarea faţă de atitudinea iraniană şi pentru crearea unui regim de sancţiuni inteligente, aşa cum le-a numit preşedintele Medvedev, pentru a obţine schimbarea comportamentului liderilor iranieni", adaugă secretarul de Stat american.

Consiliul de Securitate ONU a adoptat deja cinci rezoluţii, între care trei însoţite de sancţiuni, pentru a îndemna Iranul să suspende activităţile nucleare sensibile. Teheranul, care argumentează că programul său nuclear are caracter civil, le-a ignorat pe toate.

Poziţia Rusiei faţă de sancţiunile împotriva Iranului s-a apropiat de cea a Occidentului în ultimele luni. Cu toate acestea, SUA şi Rusia păreau să fie încă în dezacord zilele trecute în legătură cu centrala nucleară pe care o companie rusă o construieşte la Bushehr, în sudul Iranului. Premierul Vladimir Putin a anunţat că centrala va fi dată în funcţiune în această vară, poziţie pe care Clinton a catalogat-o drept "prematură".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici