Lider al grupării Statul Islamic în Afganistan, ucis într-un atac cu avion fără pilot

Un lider al jihadiştilor din Afganistan care a jurat recent credinţă grupării Statul Islamic (SI) a fost ucis într-un atac cu avion fără pilot, au anunţat mai mulţi oficiali.

420 afișări

Şeful poliţiei din provincia Helmand (sud) a declarat că fostul lider taliban Mullah Abdul Rauf a fost ucis în atac. Rauf a jurat credinţă SI luna trecută, după ce s-a despărţi de talibani, relatează BBC News online.

Potrivit unor lideri tribali din Helmand, o maşină în care se aflau până la şase persoane a fost distrusă în timp ce traversa deşertul. În maşină se afla şi muniţie, care a explodat, potrivit acestor surse.

Agenţia afgană de informaţii a anunţat, de asemenea, că Rauf a fost ucis. Însă moartea acestuia nu a fost confirmată încă de surse NATO.

Cumnatul liderului jihadist şi patru pakistanezi au fost omorâţi în atac, a declarat Nabi Jan Mullahkhel, comandantul poliţiei din Helmand, citat de Reuters.

Rauf, care a fost încarcerat timp de şase ani la închisoarea militară americană de la Guantanamo Bay (Cuba), după ce a fost capturat de către forţele americane în 2001, ar fi avut o dispută cu Mullah Omar, liderul talibanilor. Ulterior el a trecut de sub steagurile albe ale talibanilior sub steagurile negre ale SI şi recruta jihadişti în regiunea Helmand.

Rauf a fost numit între timp adjunct al liderului SI în "Khorasan" - un fost nume al Afganistanului - de către organizaţia din Siria. Liderul SI cu cel mai înalt grad în regiune este Saeed Khan, iar cartierul său general se află în agenţia tribală Orakzai din Pakistan.

Gruparea Statul Islamic controlează porţiuni vaste din Siria şi Irak, dar este prezentă şi în unele părţi ale Afganistanului. Unii analişti consideră că aceasta reprezintă prima provocare serioasă, din ultima perioadă, la adresa coerenţei conducerii talibane.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici