Liderul cecen impune codul vestimentar islamic

Femeile care lucrează ca funcţionari publici trebuie să poarte vălul islamic, în caz contrar vor fi concediate, a declarat preşedintele republicii ruse Cecenia, decizie care ar putea tensiona relaţia cu liderii laici de la Moscova, relatează Reuters.

10 afișări
Imaginea articolului Liderul cecen impune codul vestimentar islamic

Liderul cecen impune codul vestimentar islamic

Kremlinul l-a instalat pe Ramzan Kadîrov în funcţia de preşedinte al Ceceniei pentru a învinge insurgenţa separatistă, dar unii analişti apreciază că acesta a transformat regiunea într-un domeniu privat, unde legile ruseşti sunt încălcate.

Legislaţia rusă separă statul de religie şi susţine egalitatea între sexe, însă Kadîrov, care a mers anul acesta în pelerinaj la locurile sfinte musulmane din Arabia Saudită, a spus că Cecenia are alte tradiţii.

"Ştiu că toată lumea va spune «Ramzan decretează legea sharia (legea islamică)». Dar eu le răspund că sunt musulman, respect tradiţia cecenă şi sunt mândru de acest lucru," a declarat într-o întâlnire cu oficiali locali Kadîrov, fiul unui cleric musulman.

"Femeile trebuie să poarte vălul sau nu vor mai lucra (pentru instituţiile statului)," a subliniat el. "Puteţi spune că afirmaţiile mele sunt ilegale, dar nu voi ceda", a adăugat liderul cecen, care s-a declarat şocat să vadă "tinerele mergând prin oraş în tricouri şi fuste scurte".

Kadîrov a apreciat că femeile stau la baza infracţiunilor comise în Cecenia, deoarece invită bărbaţii să întreţină relaţii sexuale cu ele.

Politicile intransigente ale preşedintelui cecen, precum şi cultul personalităţii pe care l-a construit în jurul său, generează nelinişte în rândul oficialilor ruşi, dar este puţin probabil ca aceştia să ia măsuri împotriva lui.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici