Liz Truss anunţă acţiuni de reducere a taxelor şi de soluţionare a crizei energetice

278 afișări
Imaginea articolului  Liz Truss anunţă acţiuni de reducere a taxelor şi de soluţionare a crizei energetice

Liz Truss, noul lider al Partidului Conservator (centru-dreapta) şi viitor prim-ministru al Marii Britanii, a declarat luni că va adopta imediat măsuri pentru reducerea taxelor, pentru soluţionarea crizei energetice şi stimularea creşterii economice.

Liz Truss a câştigat cursa pentru postul de lider al Partidului Conservator, urmând să devină prim-ministru al Marii Britanii, succedându-l pe Boris Johnson, care a demisionat în iulie, după o serie de scandaluri politice.

Liz Truss, care până acum a fost ministru de Externe, a obţinut 81.326 de voturi în scrutinul pentru desemnarea liderului Partidului Conservator (centru-dreapta), iar fostul ministru de Finanţe Rishi Sunak a primit 60.399 de voturi.

"Aş vrea să îl salut pe contracandidatul meu Rishi Sunak, a fost o campanie dură, am demonstrat talentele din cadrul Partidului Conservator. Vreau să îi mulţumesc liderului nostru care îşi încheie mandatul, prietenului meu Boris Johnson. Boris, ai realizat Brexitul, l-ai zdrobit pe fostul lider laburist Jeremy Corbyn, ai distribuit vaccinurile şi l-ai înfruntat pe preşedintele rus Vladimir Putin (...)", a afirmat Liz Truss, conform agenţiei MEDIAFAX, în discursul rostit după anunţarea rezultatelor votului intern.

"Dragi colegi, vă mulţumesc că mi-aţi acordat încrederea de a conduce măreţul nostru Partid Conservator (...). Ştiu că valorile noastre rezonează cu cele ale poporuluui britanic. Credinţa noastră în libertate, în capacitatea de a avea control asupra propriilor vieţi, taxele reduse, responsabilitatea personală. De aceea, oamenii au votat cu noi în număr atât de mare în 2019. În calitatea de lider al partidului, intenţionez să ofer rezultate pe baza a ceea ce am promis, pentru toţi cetăţenii ţării noastre. În această campanie electorală, am promovat idei conservatoare şi voi conduce ca un politician conservator. Trebuie să demonstrăm că vom avea rezultate în următorii doi ani. Voi prezenta un plan îndrăzneţ de reducere a taxelor şi de creştere a economiei. Voi oferi soluţii la criza energetică, rezolvând problema facturilor la energie, dar şi abordând problemele pe termen lung pe care le avem privind aprovizionarea cu energie. Şi voi oferi soluţii pentru sistemul medical naţional", a subliniat Liz Truss.

În campania pentru scrutinul intern, Liz Truss a prezentat un program politic care include reducerea contribuţiilor la asigurările naţionale, suspendarea taxelor ecologice la energie şi menţinerea actualului sistem fiscal corporativ, fără aplicarea unor majorări care erau programate în 2023. De asemenea, Liz Truss a anunţat că în cel mult o săptămână după instalarea în funcţia de prim-ministru va prezenta un plan de compensare a preţurilor mari la energie.

Noul prim-ministru britanic intenţionează să suplimenteze bugetul pentru apărare până la nivelul de 2,5% din PIB, care ar urma să fie atins în anul 2026. Liz Truss a semnalat, într-un articol de opinie publicat săptămâna trecută în cotidianul The Evening Standard, că va intensifica eforturile pentru dezvoltarea economiei Marii Britanii prin stimularea investiţiilor în zona metropolitană Londra.

"Londra a fost mult timp motorul economiei noastre. Atunci când londonezii sunt prosperi, prosperă întreaga Mare Britanie. Ştiu că unele dintre cele mai defavorizate zone sunt în capitală. Prin urmare, voi trece la acţiuni îndrăzneţe pentru ca economia Londrei să funcţioneze la capacitate normală, prin aplicarea unor reduceri fiscale, prin reforme curajoase şi prin înlăturarea reglementărilor care îngreunează afacerile", a subliniat Liz Truss.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici