Prima pagină » Știri externe » Lovitură pentru Moscova: Ucraina își accelerează contraofensiva și recucerește teritorii

Lovitură pentru Moscova: Ucraina își accelerează contraofensiva și recucerește teritorii

Ucraina și-a accelerat contraofensiva în sud-estul țării, recucerind mai multe localități și anulând o parte din progresul teritorial al Rusiei din ultimele săptămâni. Potrivit analiștilor situației de pe front, un factor decisiv în această schimbare este blocarea accesului forțelor rusești la sistemul de comunicații Starlink, arată Euronews.
Lovitură pentru Moscova: Ucraina își accelerează contraofensiva și recucerește teritorii
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Jana Cavojska/ZUMA Press Wire

Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), principalul succes pentru Ucraina a fost consemnat la circa 80 de kilometri est de orașul Zaporojie. În această zonă, trupele rusești obținuseră câștiguri încă din vara anului 2025, scrie Euronews.

În ultimele zile, forțele Kievului au recucerit mai multe așezări mici din sud-est. Militarii au stabilizat situația pe direcții importante precum Harkov, Kostiantînivka, Pokrovsk și Novopavlivka. După ce au încetinit ofensiva rusă acum aproximativ o săptămână, unitățile ucrainene au reușit în mai multe sectoare să oprească aproape complet înaintarea trupelor Moscovei.

Factorul Starlink: o lovitură pentru comunicațiile rusești

Analiștii ISW susțin că aceste contraatacuri profită de restricționarea recentă a accesului neautorizat al forțelor rusești la sistemul de comunicații prin satelit Starlink. La începutul lui februarie, Ministerul Apărării de la Kiev, împreună cu SpaceX, au limitat utilizarea terminalelor de către soldații ruși. Oficialii ucraineni au precizat că militarii ruși montau aceste sisteme pe drone de atac. Astfel puteau lovi în adâncime, ocolind sistemele de bruiaj GPS și radio.

După introducerea unui sistem de înregistrare obligatorie și a unei „liste albe” pentru terminalele autorizate, bloggerii militari pro-Kremlin au semnalat probleme de coordonare pe front. Potrivit autorităților ucrainene, Rusia plănuia o ofensivă majoră în vara lui 2026. Cel mai probabil direcția era spre Sloviansk – Kramatorsk sau Orikhiv – Zaporojie. Momentan dificultățile de comunicație ar putea amâna planurile Moscovei.

Operațiune cibernetică: date colectate de la soldații ruși

În paralel, forțele cibernetice ucrainene au derulat o operațiune în care s-au dat drept un serviciu de activare afiliat Rusiei. Ei ofereau ajutor pentru reconectarea terminalelor deconectate. Soldații ruși au fost îndemnați să trimită date de identificare și coordonatele dispozitivelor pentru a-și recupera conexiunea. Autoritățile ucrainene susțin că au fost colectate peste 2.400 de seturi de date privind terminalele folosite de forțele ruse, informații transmise ulterior structurilor de apărare și aplicare a legii din Ucraina.

Terminalele respective au fost dezactivate definitiv. Fondurile trimise de soldații ruși pentru reactivare – aproximativ 5.000 de euro – au fost direcționate către campaniile ucrainene de finanțare a dronelor.

Avantaj strategic înaintea discuțiilor diplomatice

Recâștigarea teritoriilor și perturbarea comunicațiilor rusești apar într-un moment sensibil, în contextul pregătirii unor noi discuții diplomatice la Geneva. Intrarea la masa negocierilor cu un avantaj operațional pe teren ar putea consolida poziția Kievului. Totuși, analiștii avertizează că dinamica frontului rămâne fluidă și că Rusia ar putea încerca să compenseze pierderile printr-o nouă escaladare în lunile următoare.