MAE confirmă că trei marinari români au fost luaţi captivi de piraţi în largul Omanului

Ministerul Afacerilor Externe confirmă informaţia potrivit căreia la bordul navei greceşti Dover, capturată luni de piraţi somalezi în largul Omanului, se află şi trei cetăţeni români, instituţia insistând, într-un comunicat, că nu este recomandabilă mediatizarea cazului.

21 afișări
Imaginea articolului MAE confirmă că trei marinari români au fost luaţi captivi de piraţi în largul Omanului

MAE confirmă că trei marinari români au fost luaţi captivi de piraţi în largul Omanului (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit MAE, cazul este atent monitorizat de către Departamentul Consular împreună cu misiunile diplomatice ale României şi cu Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă şi Criză. Ministerul reaminteşte că tratează toate evenimentele de acest gen cu maximă atenţie şi promptitudine dar şi că menţine permanent legătura cu familiile celor doi cetăţeni români.

Conform procedurilor în vigoare, negocierile sunt purtate direct între proprietarii navelor şi răpitori, mai spune MAE adăugând că din informaţiile deţinute, starea de sănătate a celor trei marinari români este bună.

"Insistăm asupra faptului că, în asemenea situaţii, nu este recomandabilă mediatizarea cazului, existând riscul să se pună în pericol viata celor răpiţi", conchide MAE.

MAE anunţase anterior că verifică informaţia potrivit căreia la bordul navei greceşti Dover, capturată luni de piraţi somalezi în largul Omanului, s-ar afla şi cetăţeni români şi a activat celula de criză care monitorizează situaţia.

O navă grecească sub pavilion panamez, cu 23 de marinari la bord, între care trei români, a fost capturată luni de piraţi somalezi în largul Omanului, a anunţat forţa navală europeană Atalanta.

"Luni, în jurul orei 6.00 GMT (8.00, ora României), vaporul Dover a fost capturat de piraţi la circa 260 de mile nord-est de Salalah (Oman)", potrivit unui comunicat al cartierului general al flotei europene antipiraterie.

Nava se deplasa din Port Qasim (Pakistan) către Saleef (Yemen). Dover are un echipaj format din 23 de membri, dintre care 19 filipinezi, trei români şi un rus.

Forţa navală europeană nu a reuşit să stabilească un contact cu nava de la capturarea sa şi nu are veşti despre echipaj.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici