Mai mulţi deţinuţi răniţi, în urma unei revolte într-o închisoare din Oklahoma

Mai multe persoane au fost rănite, marţi, în urma unei revolte izbucnite într-o închisoare din statul american Oklahoma, au anunţat autorităţile locale, citate de CNN.

94 afișări
Imaginea articolului Mai mulţi deţinuţi răniţi, în urma unei revolte într-o închisoare din Oklahoma

Mai mulţi deţinuţi răniţi, în urma unei revolte într-o închisoare din Oklahoma (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Martori oculari au relatat că în exteriorul penitenciarului a fost amplasat un cort pentru a fi folosit ca morgă, deşi nu a fost anunţat oficial nici un deces.

Mai mult de 20 de deţinuţi au fost răniţi în urma revoltei şi cel puţin cinci dintre aceştia au fost transportaţi către spitale din zonă, a declarat Julie Heavrin, de la Air Evac Lifeteam, care nu a putut oferi detalii privind starea răniţilor.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei locale, Amy Brewer, a afirmat însă că numai opt deţinuţi au suferit răni în timpul revoltei.

Revolta a fost declanşată marţi la prânz, a precizat Brewer, adăugând că motivul izbucnirii violenţelor nu este clar.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici