Cele mai grave incidente s-au înregistrat sâmbătă seara la Frankfurt, centrul financiar al Germaniei, unde cel puțin două magazine au fost jefuite, iar alte spații comerciale au fost vandalizate.
Potrivit unui martor Reuters, grupuri de persoane cu fețele acoperite au spart vitrinele unor magazine și au pătruns în interior, în timp ce polițiștii încercau să restabilească ordinea.
🚨🎃 Germany on Halloween! 🚨
NOT EVEN THAT STOPPED THEM!!
Follow for more updates!
#noticia #Germany #Alemania #newstoday #Protest #genz #genzprotest https://t.co/evUqFo9DvL— We9Win (@we9xwin) October 31, 2026
„Tulburările violente continuă. În centrul orașului au fost sparte vitrinele mai multor magazine. Asupra serviciilor de urgență sunt aruncate și cocktailuri Molotov. Îndemnăm toate persoanele aflate în zonă să evite centrul orașului sau să îl părăsească”, a transmis poliția din Frankfurt într-un mesaj publicat pe platforma X.
Mai mulți polițiști au fost răniți în timpul confruntărilor, potrivit autorităților din landul Hessa.
Protestul de la Frankfurt, la care poliția a estimat participarea a aproximativ 8.000 de persoane, a fost întrerupt înainte de încheierea traseului stabilit, după incidente repetate cu materiale pirotehnice. Forțele de ordine au intervenit inclusiv cu tunuri cu apă și spray iritant.
Violențele nu s-au limitat la Frankfurt. La Hamburg, mai multe baricade au fost incendiate, iar polițiștii au fost atacați cu obiecte și materiale pirotehnice.
La Berlin, forțele de ordine au raportat aruncarea unor sticle, ouă și petarde în apropierea unor zone centrale ale orașului.
Incidente au fost semnalate și la Köln, Bremen și Stuttgart. În mai multe orașe, poliția a folosit tunuri cu apă pentru dispersarea grupurilor violente.
Potrivit AFP, mai mulți agenți au fost răniți în confruntările izbucnite după manifestații, când unele grupuri de protestatari au refuzat să se disperseze.
Autoritățile germane au subliniat însă că majoritatea demonstrațiilor desfășurate în timpul zilei au fost pașnice, violențele fiind provocate de grupuri implicate în incidente la finalul manifestațiilor.
Mobilizarea a fost coordonată de mișcarea „Gen Z regelt”, expresie care poate fi tradusă prin „Generația Z preia controlul”.
Au fost anunțate manifestații în 34 de orașe, inclusiv Berlin, München, Frankfurt, Hamburg și Köln.
Înaintea protestelor, peste 180.000 de persoane își exprimaseră online intenția de a participa. Datele comunicate inițial de poliție indicau o prezență sub așteptările organizatorilor.
Protestele au coincis cu sărbătoarea Halloween, ceea ce a determinat autoritățile să mobilizeze efective suplimentare de poliție.
De teama unor incidente similare celor înregistrate recent în Franța, mai multe magazine de lux au fost protejate cu panouri din lemn, iar unele afaceri au decis să își închidă porțile mai devreme.
Printre zonele comerciale vizate de măsurile preventive s-au numărat bulevardul Kurfürstendamm din Berlin și străzile cu magazine de lux din centrul Frankfurtului.
Mișcarea contestă politicile economice și sociale ale guvernului condus de cancelarul Friedrich Merz, pe fondul îngrijorărilor privind perspectivele generațiilor tinere.
Principalele revendicări sunt creșterea finanțării pentru educație și sănătate, combaterea scumpirilor, accesul la locuințe la prețuri suportabile și distribuirea mai echitabilă a poverii economice între generații.
Una dintre cele mai controversate teme este opoziția față de cheltuielile militare, într-un moment în care Germania încearcă să își consolideze capacitățile de apărare.
„Suntem astăzi aici pentru a lupta pentru pace și libertate, nu pentru război și constrângere”, a declarat la Berlin Lina Friedrich, purtătoare de cuvânt a mișcării Gen Z regelt.
Un tânăr de 18 ani care urma să participe la manifestația de la München a acuzat guvernul că ignoră problemele generației sale.
„Guvernul nu a oferit niciun răspuns preocupărilor noastre, în afară de continuarea reducerilor de cheltuieli și impunerea unor poveri suplimentare”, a declarat acesta, într-un mesaj adresat cancelarului Merz.
Nemulțumirile sunt alimentate de dificultățile economice ale Germaniei, care încearcă să revină la o creștere economică susținută, în timp ce îmbătrânirea populației pune presiune asupra sistemului de pensii și serviciilor publice.
Ministerul german de Interne a avertizat înaintea manifestațiilor că organizații extremiste de stânga și grupări cu legături externe au încercat să se alăture mobilizării.
Serviciile de protecție a Constituției au semnalat participarea unor organizații radicale la campaniile de promovare a protestelor.
Ministrul de Interne al landului Hessa, Roman Poseck, a avertizat asupra riscului repetării scenelor violente din Franța.
„Avem cu toții în minte imaginile din Franța: jafuri, clădiri incendiate, vehicule ale poliției în flăcări și atacuri împotriva polițiștilor. Franța nu trebuie să devină un model în această privință”, a declarat oficialul.