Maia Sandu: Vom fi şi vom rămâne de partea luminii. De partea luminoasă a lumii

„Ştiu că în pomul din anul acesta vom avea parte de mai puţine luminiţe, dar cu siguranţă vom fi şi vom rămâne de partea luminii”, afirmă preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun.

2932 afișări
Imaginea articolului Maia Sandu: Vom fi şi vom rămâne de partea luminii. De partea luminoasă a lumii

Maia Sandu: Vom fi şi vom rămâne de partea luminii. De partea luminoasă a lumii

„După un an greu, am ajuns în pragul luminatelor sărbători de Crăciun. Craciunul e despre naştere şi celebrare, despre viaţă şi speranţă, despre generozitate şi smerenie. Despre suflet deschis spre bucuriile cerurilor, dar şi spre bucuriile celor apropiaţi. E despre legătura noastră puternică cu cei plecaţi şi cu cei care vin. Nu e sărbătoare mai aşteptată de către cei mici, dar şi de către cei mari, de către cei numeroşi, dar şi de către cei singuri. Fiecare dintre noi, în aceste zile, are nevoie de o mică minune. Fiecare dintre noi, în aceste zile, poate face o mică minune pentru celălalt. Ştiu că în pomul din anul acesta vom avea parte de mai puţine luminiţe, dar cu siguranţă vom fi şi vom rămâne de partea luminii. De partea luminoasă a lumii. Nu opulenţa, nu răsfăţul, nu risipa marchează spiritul acestei sărbători, ci grija. Grija naturală faţă de ceea ce avem, de aproapele nostru, de curăţenia obrazului, de frumuseţea lumii pe care o lăsăm după noi”, scrie pe Facebook Maia Sandu.

Ea aminteşte şi de războiul din Ucraina.

„Atunci când vorbim despre spiritul creştin, vorbim exact despre ceea ce aţi făcut, dragi moldoveni, în acest an - aţi deschis, fără să aşteptaţi recompensă şi mărire, uşile caselor voastre şi aţi împărţit bucata de pâine cu vecinii noştri ucraineni, aflaţi în mare cumpănă. Aţi fost şi sunteţi demni, inimoşi şi săritori la nevoie. Sunt mândră şi recunoscătoare vouă. O lume întreagă a văzut cât sunteţi de mărinimoşi. Vă doresc sărbători frumoase, alături de cei dragi! Pace în suflet, pace în case, pace pe pământ! Crăciun fericit”, încheie Maia Sandu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici