Maica Tereza şi Al Gore au primit premiul Nobel pentru pace în mod ilegal - jurist

Premiile Nobel pentru pace atribuite Maicii Teresa şi lui Al Gore au fost ilegitime, pentru că au încălcat prevederile formulate în testament de creatorul recompenselor, Alfred Nobel, a declarat, miercuri, un jurist norvegian, autor al unei lucrări despre acest subiect.

254 afișări
Imaginea articolului Maica Tereza şi Al Gore au primit premiul Nobel pentru pace în mod ilegal - jurist

Maica Tereza şi Al Gore au primit premiul Nobel pentru pace în mod ilegal - jurist

Din cel de-al Doilea Război Mondial, doar 45% dintre laureaţii premiului Nobel pentru pace corespund spiritului şi prevederilor testamentului Nobel, proporţia scăzând la 13% în cursul ultimilor şapte ani, este de părere juristul norvegian Fredrik Heffermehl, autor al lucrării "La Volonté de Nobel" ("Dorinţa lui Nobel") şi fost vicepreşedinte al Biroului internaţional permanent al păcii.

În testamentul redactat în 1895, industriaşul şi filantropul suedez Alfred Nobel dorea ca o parte din averea sa să fie consacrată creării a cinci premii, dintre care unul este cunoscut în prezent drept premiul Nobel pentru pace.

Încredinţat unui comitet ales de parlamentul norvegian - Norvegia şi Suedia erau pe atunci un singur stat - premiul urma să recompenseze "personalitatea celui care a contribuit cel mai mult sau cel mai bine la apropierea între oameni, la suprimarea sau reducerea armatelor permanente, la reuniunile sau la promovarea congreselor pacifiste".

"Din punct de vedere legal, Maica Tereza era foarte departe de ideea pe care o avea Alfred Nobel despre un campion al păcii", a spus Heffermehl.

Întrebat dacă din punctul său de vedere premiile sunt ilegale, juristul a răspuns afirmativ.

Secretarului comitetului Nobel, Geir Lundestad, a respins afirmaţiile norvegianului. "Am încălcat testamentul Nobel? Atunci am săvârşit păcatul originar", a spus Lundestad, făcând referire la atribuirea primului premiu Nobel pentru pace, fondatorul elveţian al Crucii Roşii, Jean Henry Dunant, în 1901.

Printre laureaţii care nu corespund criteriilor cerute se mai numără fostul vicepreşedinte american Al Gore (2007), participant activ în lupta împotriva încălzirii globale, şi francezii René Cassin (1968) şi Albert Schweitzer (1952).

Liderii palestinian Yasser Arafat şi israelieni Shimon Peres şi Yitzhak Rabin, colaureaţi în 1994, după ce au semnat acordurile de la Oslo, fac parte dintre premiaţii care nu corespund criteriilor Nobel, după părerea lui Heffermehl. Acesta a declarat că Arafat, Peres şi Rabin nu fac parte dintre acei "campioni ai păcii" recompensaţi cu Nobel, care şi-au consacrat viaţa prevenirii conflictelor.

Potrivit lui Heffermehl, semnificaţia premiului Nobel a fost în mod particular denaturată mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu influenţa crescută, în sânul comitetului Nobel, a partidelor politice norvegiene şi a "intereselor comerciale private".

Premiul Nobel pentru pace pe 2008 va fi atribuit vineri. Printre favoriţi se numără disidenţi ruşi şi chinezi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici