Majoritatea americanilor consideră justificată bombardarea oraşului Hiroshima - GALERIE FOTO

Şase americani din zece sunt de părere, după 64 de ani de la acest eveniment, că Statele Unite au procedat în mod justificat lansând bomba atomică asupra oraşelor japoneze Hiroshima şi Nagasaki, se arată într-un sondaj realizat de Universitatea Quinnipiac (Connecticut).

735 afișări
Imaginea articolului Majoritatea americanilor consideră justificată bombardarea oraşului Hiroshima - GALERIE FOTO

Majoritatea americanilor consideră justificată bombardarea oraşului Hiroshima (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

GALERIE FOTO

Paul W. Tibbets alături de Enola Gay

Potrivit rezultatelor acestui sondaj, realizat între 27 iulie şi 3 august pe un eşantion format din 2.409 americani înscrişi pe listele electorale, 61 la sută dintre aceştia consideră că fostul preşedinte Harry Truman a avut dreptate să ordone lansarea de bombe atomice împotriva oraşelor Hiroshima şi Nagasaki, la 6 şi la 9 august 1945.

Hiroshima după bombardamentul atomic

Cel puţin 210.000 de persoane au fost ucise, în urma acestui bombardament, eveniment considerat unul dintre motivele capitulării Imperiului Japonez.

De asemenea, 22 de procente dintre persoanele chestionate cred, din contră, că preşedintele nu a procedat corect luând această decizie. Circa 16 la sută dintre persoanele chestionate nu s-au pronunţat.

Electorii republicani sunt de acord cu decizia preşedintelui Truman în proporţie de 74 la sută, în timp ce în rândul democraţilor această proporţie este de 49 de procente.

Persoanele în vârstă de peste 55 de ani o aprobă în proporţie de 73 de procente, faţă de 60 la sută din rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 35 şi 54 de ani şi faţă de 50 la sută în cazul celor cu vârste între 18 şi 34 de ani.

"Imensa majoritate a persoanelor chestionate care îşi amintesc ororile celui de-al Doilea Război Mondial susţin decizia (preşedintelui Harry) Truman. Dar această susţinere scade o dată cu vârsta. Ea este mai redusă în rândul generaţiei care a crescut sub ameninţarea nucleară din timpul Războiului Rece şi a aceleia care ştie mai puţine despre al Doilea Război Mondial", a declarat Peter Brown, adjunctul directorului Institutului de sondare din cadrul Universităţii Quinnipiac.

Sondajul are o marjă de eroare de plus sau minus două puncte procentuale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici