Prima pagină » Știri externe » Majoritatea statelor americane nu sunt pregătite să gestioneze o catastrofă nucleară – studiu

Majoritatea statelor americane nu sunt pregătite să gestioneze o catastrofă nucleară – studiu

Majoritatea statelor americane, inclusiv cele care au centrale atomice, nu sunt pregătite să se confrunte cu o catastrofă nucleară, arată un studiu realizat de Departamentul american al Sănătăţii, informează AFP.
15 mart. 2011, 13:03, Știri externe

„Majoritatea statelor evaluează cu greu efectele pe care radiaţiile nucleare le pot avea asupra populaţiei”, conform studiului publicat în revista Disaster Medicine and Public Health Preparedness.

Aproape jumătate dintre cele 38 de state americane care au participat la acest studiu în 2010 nu au planuri de urgenţă pentru protejarea civililor în caz de radiaţii. Dintre aceste state, 26 deţin centrale nucleare.

„Din această evaluare rezultă că Statele Unite nu sunt bine pregătite pentru a răspunde în mod adecvat unei catastrofe nucleare, expunând astfel o mare parte a populaţiei americane”, precizează studiul.

Raportul conţine o serie de recomandări pentru ca statele americane să îmbunătăţească pregătirea, în special prin exerciţii de simulare.