Manifestaţie de susţinere pentru Iulia Timoşenko: Peste 2.000 de ucraineni, la un protest faţă de regimul preşedintelui Ianukovici

Peste 2.000 de ucraineni au participat sâmbătă la un congres al opoziţiei în aer liber, la Kiev, pentru a protesta faţă de regimul preşedintelui Viktor Ianukovici şi a cere eliberarea opozanţilor aflaţi în detenţie, în special a fostului premier Iulia Timoşenko.

245 afișări
Imaginea articolului Manifestaţie de susţinere pentru Iulia Timoşenko: Peste 2.000 de ucraineni, la un protest faţă de regimul preşedintelui Ianukovici

Manifestaţie de susţinere pentru Iulia Timoşenko: Peste 2.000 de ucraineni, la un protest faţă de regimul preşedintelui Ianukovici (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Manifestanţii s-au reunit într-o piaţă din centrul oraşului la apelul mai multor partide de opoziţie, printre care şi cel al Iuliei Timoşenko, care ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare şi a fost transferată săptămâna aceasta din penitenciar la spital, din cauză că suferă de hernie de disc.

"Libertate pentru Ucraina! Libertate pentru Iulia!", a scandat Olaksandr Turcinov, vicepreşedintele partidului opozantei.

Evghenia Timoşenko, fiica fostului premier, a citit un mesaj redactat de mama sa, în care aceasta prezintă un proiect de reforme politice menite să democratizeze ţara.

Lideri ai opoziţiei au dezvăluit un plan de acţiune comun în vederea legislativelor de la 28 octombrie, considerate de Occident un test pentru puterea ucraineană, aspru criticată pentru regresul democraţiei în această fostă republică sovietică.

"Principala noastră preocupare (după legislative) trebuie să fie eliberarea deţinuţilor politici, între care Timoşenko" şi fostul său ministru de Interne Iuri Luţenko, a afirmat un deputat, Viaceslav Kirilenko.

"Această putere nu mai poate conduce ţara", a insistat Turcinov. "Trebuie să-i retragem puterea lui Ianukovici (...) şi să repunem Ucraina pe calea europeană", a adăugat el.

Cazul Iuliei Timoşenko a generat o gravă criză în relaţiile dintre Kiev şi Uniunea Europeană, care apreciază că acesta are motivaţii politice.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici