Medvedev avertizează asupra transformării Parteneriatului Estic într-o alianţă "antirusă"

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a avertizat, vineri, împotriva transformării Parteneriatului Estic, lansat de Uniunea Europeană cu şase state foste sovietice, într-o alianţă "antirusă".

32 afișări
Imaginea articolului Medvedev avertizează asupra transformării Parteneriatului Estic într-o alianţă "antirusă"

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Orice parteneriat este mai bun decât un conflict, dar suntem incomodaţi de faptul că unele ţări încearcă să folosească această structură drept un parteneriat împotriva Rusiei", a declarat Medvedev în cadrul unei conferinţe de presă comune cu liderii UE, la Habarovsk, în Extremul Orient rus.

"Nu vrem ca Parteneriatul Estic să se transforme într-un parteneriat împotriva Rusiei", a insistat el.

Preşedintele ceh, Vaclav Klaus, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a ţinut să sublinieze caracterul "pozitiv" al acestei alianţe.

"Acest parteneriat nu este îndreptat împotriva nimănui, cu atât mai puţin împotriva Rusiei", a declarat el.

Înaltul reprezentant UE pentru Politică Externă, Javier Solana, a invitat, la rândul său, Rusia să participe la această structură.

"Vrem ca Rusia să participe la programele Parteneriatului Estic", a declarat Solana, fără alte precizări.

Parteneriatul Estic cu Belarus, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan vizează consolidarea relaţiilor economice şi politice între UE şi aceste ţări.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici